De ani de zile România nu reușește să rezolve problema imunoglobulinei, medicament derivat din plasmă umană. Crizele de aprovizionare s-au succedat fără ca guvernanții să găsească soluții pentru pacienții dependenți de acest produs, țara noastră importând în continuare integral imunoglobulină. Florin Hozoc este directorul general al Besmax Pharma Distribution, reprezentantul unui distribuitor de imunoglobulină – singurul care a continuat să aprovizioneze piața românească în timpul crizei din 2017-2018. Am discutat cu el despre subiectul imunoglobulinei, dar și despre provocările legate de colectarea și managementul sângelui, plasmei și celulelor stem în România. Alături de alți specialiști și manageri din domeniul medical, el a participat în aceste zile la Palatul Parlamentului la o conferință dedicată sistemului de transfuzie sanguină și soluțiilor pentru modernizarea acestuia. Există multe voci care cer o schimbare semnificativă în acest domeniu care rămâne în continuare monopol de stat și care performează sub standardele europene.
Domnule Florin Hozoc, pe lângă multe alte probleme pe care le are sistemul de sănătate din România, există și această problemă a imunoglobulinei, care apare periodic. Există un plan în România pentru a rezolva această problemă? Sau măcar o cale astfel încât pacienții să nu mai stea cu frica zilei de mâine?
Calea e cunoscută de toată lumea din domeniu, dar statul român n-a reușit în cei 30 de ani trecuți de la Revoluție să vină cu un plan clar.
România trebuie să-și producă propria imunoglobulină, iar pentru asta marele pas e crearea centrelor pentru donarea de plasmă umană, așa cum au aproape toate țările europene. Dacă vom colecta plasmă, vom avea materia primă pentru producerea imunoglobulinei. Și chiar dacă nu vom putea fabrica imediat imunoglobulină în țară, putem trimite pentru început materia primă spre prelucrare în străinătate și vom aduce rapid medicamentele.
Exact în acest punct lucrurile sunt blocate: la colectarea de plasmă. Fiindcă nu avem niciun centru de colectare de plasmă în România.
Se vorbește însă de mai multă vreme de proiectul privind crearea băncii naționale de sânge, plasmă și celule stem. E o soluție această bancă?
Da, poate fi o soluție – și tocmai de aceea nu e deloc agreată de birocrația care de decenii în șir își păzește privilegiile cu prețul suferinței pacienților.
Au trecut aproape doi ani de când Guvernul României s-a angajat că va face o bancă de sânge, plasmă și celule stem printr-un parteneriat public-privat, dar implementarea proiectului e foarte lentă. Abia acum două luni, de pildă, a fost adoptat în Guvern studiul de fundamentare pentru construirea acestei bănci. Iar cei care conduc centrele de transfuzii, rotindu-se între ei de ani de zile, nu doresc ca acest proiect să reușească!
Dar banca de sânge, plasmă și celule stem e singura soluție? Nu există și altele?
Sigur că există și altele, dar sunt oameni spun NU la orice le afectează privilegiile. Există și soluția modificării legislației pentru a se permite colectarea de plasmă în centre private – așa cum se face de pildă în Statele Unite sau la vecinii noștri unguri. Ba chiar majoritatea plasmei colectate pe plan mondial se face în centre de colectare private, fiindcă ele și-au dovedit eficiența, iar statele lumii au înțeles asta. Există și soluția colectării de plasmă exclusiv de către stat, chiar dacă e mai puțin utilizată.
Eu personal susțin soluția liberalizării colectării de plasmă – adică să fie și centre de stat și centre private, acreditate corespunzător, care să colecteze plasmă de la donatori.
Dar birocrația din centrele de transfuzii s-a speriat când a văzut că încep să se facă pași concreți spre una dintre soluții și caută s-o blocheze, inclusiv prin dezinformarea decidenților guvernamentali. Cum e de pildă afirmația că se pierd unele fonduri europene dacă proiectul parteneriatului public – privat merge înainte.
Guvernul precedent a anunțat însă nu doar acest PPP, ci și modernizarea centrelor de transfuzie cu fonduri europene, nu-i așa?
Iar cei care împiedică această modernizare sunt exact birocrații de la vârful sistemului! Ani de zile s-a ascuns adevărul că aceste centre (toate!) sunt sub standardele europene, iar baronii și baronesele sângelui nici n-au făcut nimic vreodată pentru a le acredita! Iar acum aceiași oameni nu mai pot de grija modernizării și își comunică în mod ipocrit temerile privind întârzierea acestui proces?! Nu pot avea încredere în ei! Această birocrație bolnavă și coruptă a ținut pe loc sistemul de transfuzie sanguină, iar acum vrea să-și extindă monopolul și asupra colectării directe de plasmă umană.
Susțin categoric modernizarea centrelor de transfuzii și îmi pare bine că și actualul guvern lucrează la acest proiect. Dar modernizarea va reuși doar dacă managementul acestor centre se schimbă în proporție de 90% cu oameni din afara sistemului!
Ca să fie foarte clar însă: modernizarea centrelor de transfuzii poate merge fără nicio problemă în paralel cu un parteneriat public – privat pentru crearea băncii de sânge, plasmă și celule stem. Și putem lua și fonduri europene pentru modernizarea sistemului de transfuzii; doar să dorim acest lucru.
Cum vedeți depășite toate aceste conflicte din sistem, iar lucrurile punându-se în mișcare în România?
Decidenții politici sunt cei care trebuie să facă politicile publice, nu funcționarii care și-au dovedit ineficiența. Iar o decizie politică bună înseamnă să asculți vocile pacienților, vocile medicilor, ale companiilor private și ale funcționarilor de stat corecți și competenți. Dezbaterea publică pe acest subiect a început cu adevărat în 2019, iar ea continuă.
Apropo de dezbatere, ați fost prezent pe 15 ianuarie, la Palatul Parlamentului, la conferința dedicată reorganizării sistemului național de transfuzie sanguină. Ce perspective are subiectul reorganizării transfuziei sanguine în România?
Istoria ultimilor 30 de ani nu ne dă motive de optimism. De aceea, dacă e să trag o concluzie, consider esențial ca operatorii de stat și operatorii privați să coexiste pe această piață medicală a sângelui, plasmei, celulelor stem și medicamentelor derivate. Monopolul de stat s-a dovedit total ineficient pentru pacienți. Dincolo de vorbele frumoase despre reorganizare și modernizare, dacă vrem îmbunătățiri reale și rapide, monopolul statului trebuie să dispară, iar operatorii privați să aibă posibilitatea de a lucra și ei pe această piață. Doar așa pacienții români vor avea șansa unor tratamente eficiente și la timp, iar România se va putea alinia țărilor europene bine plasate în domeniu.
La această dezbatere s-a pus în discuție faptul că un PPP n-ar fi o variantă bună pentru stat și, mai ales, că anumite prevederi din documentația aprobată deja prin HG de fostul guvern acordă compensații financiare partenerului privat chiar dacă se ajunge la rezilierea contractului din vina acestuia. Ce părere aveți?
Aceste critici sunt parțial justificate. În primul rând trebuie prevăzute penalități suficient de mari pentru partenerul privat care câștigă licitația cu o ofertă foarte bună, dar apoi nu-și onorează promisiunile asumate în ofertă.
De exemplu, una dintre obligațiile acestui partener privat ar fi tocmai asigurarea livrărilor de medicamente necesare pacienților români, la prețul ofertat, care trebuie să rămână fix pe toată durata contractului. Dacă acesta nu-și onorează obligația, atunci ar trebui să plătească penalități care să acopere integral costurile achiziționării unor medicamente similare din alte surse, plus circa 25% care să acopere costurile administrative ocazionate de aceste proceduri. La fel, în cazul nerespectării obligațiilor de investiții, ar trebui să existe penalități mari. E o modalitate prin care statul se asigură că oferta câștigătoare e una realistă.
Nu în ultimul rând, în cazul rezilierii contractului din culpa partenerului privat, statul ar trebui să-i acorde acestuia compensații doar dacă investițiile deja făcute sunt mai mari decât sumele datorate statului drept compensație și despăgubiri. Dar astfel de ajustări se pot face rapid și în nici un caz nu reprezintă un motiv să se amâne cu anii demararea unui astfel de proiect.
De asemenea, unul dintre punctele sensibile în dezbaterea din 15 ianuarie a fost cel privitor la construcția fabricii de medicamente derivate din plasmă. Chiar unii dintre producători au spus că nu susțin o astfel de soluție. Care e opinia dumneavoastră?
Este clar că agenda producătorilor e mereu orientată către maximizarea profitului și reducerea costurilor. Statul român are însă drept obiectiv să-și asigure independența în acest sector strategic, iar aceasta independență înseamnă atât dezvoltarea capacitații de colectare a materiei prime (plasma umană), cât și dezvoltarea capacitații de procesare, adică o fabrică de medicamente din plasmă. Toate studiile recente arată că, în viitorul apropiat, pe lângă deficitul de materie primă, va apărea și un deficit al capacitații de producție.
Fără o fabrică pe teritoriul României, am putea ajunge în situația în care, deși avem plasmă umană, să așteptam cu lunile pentru ca producătorii din străinătate să ne-o proceseze. Ca să fie mai convingători, unii producători – adică exact cei care pun mereu condiții statului și lasă pacienții fără tratament – au dezinformat spunând că tendința este să existe doar fabrici mari, concentrate în mâinile marilor producători. Proiectul PPP aflat în dezbatere impune obligația construirii unei fabrici de medicamente în România, care va fi majoritar privată, iar statul va deține și el 25% din acțiuni. Această fabrică va fi construită de către partenerul privat ales prin licitație, iar după amortizarea investiției statul va prelua proprietatea integrală a fabricii. Va fi deci o fabrică majoritar privată, administrată privat, care-și va amortiza investiția în 25 ani. Uneori există și privați mai puțin onești, care urmăresc parteneriate din care să câștige maxim cu eforturi minime. Există însă mulți producători care sunt interesați să construiască și fabrică și centre de colectare a plasmei și care cu siguranță vor veni la licitația pentru selecția partenerului privat care să creeze banca publică de sânge, plasmă și celule stem în România.