Frumusete si sanatateIntrăm în rândul lumii: România va avea un Institut Naţional de Genomică

Intrăm în rândul lumii: România va avea un Institut Naţional de Genomică

Autorităţile vor finanţa înfiinţarea Institutului Naţional de Genomică care va permite României să progreseze în privinţa geneticii umane, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Acesta a vizitat, vineri, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului Alessandrescu-Rusescu, alături de managerul institutului, Nicolae Suciu, şi de coordonatorul Unităţii de Asistenţă Materno-Fetală de Excelenţă din cadrul Institutului, Dragoş Creţoiu.

Citește și: Românii și-au pierdut răbdarea! Klaus Iohannis s-a panicat

Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre importanţa înfiinţării în România a unui Institut Naţional de Genomică, al cărui principal scop va fi promovarea medicinei genomice, susţinând reformarea cercetării medicale şi a serviciilor de sănătate din România.

În acest context, ministrul Marcel Boloş a declarat că MFE va începe deja demersurile necesare pentru finanţarea acestui proiect în viitoarea perioadă de programare.

Citește și: Dușmanul lui Liviu Dragnea revine în PSD! Despre cine este vorba

„Existenţa unui astfel de institut în România va permite ţării noastre să se alăture altor state şi să progreseze în privinţa geneticii umane şi a cercetării personalizate din domeniul sănătăţii. Un astfel de proiect va avea un impact pozitiv deosebit asupra bolnavilor oncologic şi tratamentelor personalizate, asupra bolnavilor cu afecţiuni rare sau pentru detectarea anumitor riscuri în sarcină”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Genomica, ştiinţa care se ocupă cu interpretarea clinică a datelor obţinute prin secvenţierea întregului genom, oferă un diagnostic precis al bolilor cauzate de mutaţii genetice şi un tratament personalizat pentru acestea, activitate ce se află la frontiera medicinei personalizate, precizează MFE. Secundar, potenţialul de cercetare în acest domeniu, reflectat în rapoartele Naţiunilor Unite şi în rezoluţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, va contribui semnificativ la dezvoltarea ştiinţifică, economică şi socială în România.

Citește și: Vești pentru români! Apar noi modificări în Legea Pensiilor

Pe plan naţional, scopul Institutului Naţional de Genomică este reducerea indicatorilor de morbiditate, prin elaborarea şi execuţia de protocoale şi analize genomice de prevenţie/screening, diagnostic şi tratament, precum şi servicii medicale de înaltă performanţă, în domeniile oncologie, cardiologie, endocrinologie, ginecologie, hematologie, medicină internă, gastroenterologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, medicină materno-fetală, geriatrie şi boli neurodegenerative. De asemenea, alte scopuri sunt secvenţierea ADN-ului celulelor tumorale (din tumori sau care circulă în sângele pacienţilor) pentru administrarea tratamentelor personalizate, crearea unei baze de date genomice şi clinice pentru România, cu multiple implicaţii în ştiinţă şi valorificarea rezultatelor cercetării din domeniu prin introducerea acestora în circuitul economic sub formă de produse, procese şi servicii noi sau îmbunătăţite.

În plan european, se are în vedere participarea la Declaraţia de Cooperare pentru accesul la cel puţin un milion de genomuri secvenţiate în Uniunea Europeană până în 2022. „Scopul este colaborarea pentru accesul sigur şi autorizat la băncile naţionale şi regionale de date genetice şi alte date relevante pentru sănătate, prin integrarea infrastructurii şi expertizei europene în genomică, augmentarea valorii investiţiilor statelor-membre în acest domeniu şi producerea de studii clinice de impact”, explică MFE. De asemenea, un obiectiv este şi participarea, prin Ministerul Sănătăţii, la Parteneriatul European pentru Medicină Personalizată, având ca scop finanţarea, implementarea şi cooperarea în domeniul medicinei personalizate. Acest parteneriat va avea acces la fonduri nerambursabile specifice, se mai arată în documentul citat.

Citește și: Klaus Iohannis reacționează după ce a fost huiduit: Nu m-a deranjat. Fiecare roman are dreptul la opinia lui

În plan internaţional, se intenţionează participarea la Programul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord – Ştiinţă pentru Pace şi Prosperitate în domeniul genomicii şi implementarea Rezoluţie Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prin asigurarea contribuţiei necesare de către guvernele membre şi a comunităţii ştiinţifice la progresul genomicii. De asemenea, autorităţile îşi propun finalizarea studiilor clinice în domeniul telocitelor de către echipa Institutului şi trecerea la medicina aplicativă, având ca scop dezvoltarea de noi terapii în regenerarea tisulară şi transplantul autolog de telocite, având potenţialul de a revoluţiona domeniul medicinei regenerative, punând România în faţa ţărilor concurente.

Potrivit MFE, Institutul Naţional de Genomică de la Bucureşti va reprezenta prima infrastructură medicală şi de cercetare paneuropeană din sud-estul Europei, în domeniul genomicii.

Citește și: Se dau pensii pe șest! Casa de Pensii avertizează .

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...