Legea privind indemnizatia pentru mame intra in plata de la 1 iulie

  Raluca Pascu
  23/05/2016
  Comentariile sunt închise pentru Legea privind indemnizatia pentru mame intra in plata de la 1 iulie

Noul ministru al Muncii, Dragoş Pâslaru, a dat asigurări că legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame, precum şi a perioadei de plată, va intra în vigoare exact aşa cum prevede legea, de la 1 iulie.mame_copii_09912300

„Ceea ce e foarte important e că săptămâna viitoare ieşim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situatie să verifice normele, să vadă dacă întelege ceva din ele – noi zicem că sunt destul de clare”, a declarat, la emisiunea După 20 de ani, de la ProTv, ministrul Muncii.

El a precizat că noile prevederi se aplică şi mamelor care sunt în concediu fără plată sau s-au întors la serviciu, iar detaliile vor fi publicate în dezbatere publică, săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.

Întrebat despre finanţare, Dragoş Pâslaru a precizat că aceasta se va realiza în urma rectificării bugetare. „Până nu exista actul legislativ şi bugetul rectificat, rămâne o probabilitate. Să nu uităm ca aceşti bani sunt la concurenţă cu alţii pe care trebuie să-i dăm pentru că în Parlament se adoptă diverse lucruri mai mult sau mai putin ghiduşe. Asta e o problemă serioasă, e vorba de natalitate, de creşterea numărului de locuri de muncă”, a adăugat ministrul Muncii.

 Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame a fost adoptată în luna aprilie 2016, după mai multe luni de dezbatere şi tensiuni între Parlament şi Guvern. Ulterior promulgării, premierul Dacian Cioloş a menţionat că Guvernul nu are bani pentru astfel de majorări şi a solicitat Parlamentului să indice sursa. În cele din urmă, premierul a venit cu asigurări că legea va fi pusă în aplicare.mama-cu-copil-shutterstock
Pe 18 aprilie, seful statului a promulgat legea privind indemnizaţia de creştere a copilului. Atunci, Klaus Iohannis a declarat că îl încurajează pe noul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, să găsească soluţii pentru aplicarea ei cât mai rapidă.
„Personal consider că această lege este una bună, aşteptată. (…) Vă încurajez să găsiţi în guvern cele mai bune soluţii pentru a aplica cât se poate de repede această lege”, a spus Iohannis, la ceremonia de depunere a jurământului de către Pîslaru.

About