Mai mulți medicii din România și-au dat mâna: Zece revendicări ‘esenţiale’ adresate Guvernului

  Top Tabu
  19/12/2018
  Comentariile sunt închise pentru Mai mulți medicii din România și-au dat mâna: Zece revendicări ‘esenţiale’ adresate Guvernului

Medicii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” au formulat o listă cu ”zece revendicări esenţiale pentru îmbunătăţirea situaţiei medicilor şi a pacienţilor trataţi” pe care au adresat-o Guvernului. Aceştia cer, printre altele, plata orelor suplimentare, recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă, acordarea de sporuri corespunzătoare şi separarea sistemului privat de cel public inclusiv din punctul de vedere al finanţării, contractarea cu Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) trebuind să fie accesibilă doar unităţilor sanitare publice, conform news.ro.

Departamentul Medici din cadrul Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, întrunit în şedinţă extraordinară în perioada 13-16 decembrie, a formulat la adresa Guvernului ”zece solicitări esenţiale pentru îmbunătăţirea situaţiei medicilor şi a pacienţilor”.

Pe primul loc se regăseşte ”plata orelor de gardă la tariful orar al normei de bază pentru gărzile suplimentare/aferente CIM-ului suplimentar, aceasta fiind obligatorie”.

”Orice abatere de la această regulă deschide, atât posibilitatea unui conflict colectiv de muncă, cât şi pe cea a renunţării la efectuarea gărzilor”, spun medicii.

Ludovic Orban face un ultim apel către parlamentari: AVERTISMENT pentru cei care nu votează moțiunea

Aceştia mai cer ”acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă între minim şi maxim, proporţional cu nivelul de complexitate al intervenţiilor, respectiv cu locul în care se află fiecare spital în ierarhia spitalelor publice”.

”La ora actuală, se costată o nefirească diferenţiere a acordării sporurilor între minim şi maxim în funcţie de subordonarea unităţilor sanitare, cea mai mare parte a medicilor care lucrează în spitalele aflate în subordinea consiliilor locale având sporurile pentru condiţii de muncă mai mari faţă de marea majoritate a medicilor care lucrează în spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, lipsind diferenţierea firească în funcţie de complexitatea cazurilor tratate. Spre exemplu, un medic care lucrează într-un institut clinic are sporul pentru condiţii de muncă la minim în timp ce un medic din aceeaşi specializare care lucrează într-un spital neclinic poate avea acelaşi spor la un nivel mult mai mare (uneori chiar la nivel maxim)”, susţin medicii.

În plus, aceştia doresc sporul de noapte pentru garda obligatorie, neachitat de multe unităţi sanitare, luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaţilor, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul.

”Suplimentar, pentru perioada anterioară anului 2016, legea pensiilor trebuie să recunoască gărzile ca stagiu de cotizare suplimentar, respectiv vechime în muncă suplimentară normei de bază. Efectul acestor măsuri trebuie să-l constituie posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare proporţional cu stagiul de cotizare suplimentar/vechimea în muncă suplimentară”, mai spun medicii.

În plus, aceştia solicită respectarea unor drepturi: dreptul medicului de-a alege dacă lucrează sau nu după gardă, aplicarea principiului timp lucrat – timp pontat pentru toate situaţiile în care medicii lucrează suplimentar, dreptul medicilor de a nu mai efectua gărzi în situaţiile în care decid astfel şi stoparea externalizării riscurilor, practicată de unităţile private de sănătate pe seama spitalelor publice.

”Este vorba de pacienţii trataţi iniţial în spitalele private şi care, în cazul evoluţiilor nefavorabile, sunt transferaţi în spitalele publice, fără ca unitatea privată să suporte costurile aferente tratamentului ulterior, încărcând astfel spitalele publice cu costuri suplimentare. În toate cazurile de acest tip, spitalele private trebuie să suportate costurile integrale ale tratamentului pacienţilor, asumându-şi astfel şi riscurile odată cu beneficiile”, afirmă medicii.

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” solicită, de asemenea, separarea sistemului privat de cel public, inclusiv din punctul de vedere al finanţării, contractarea cu Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) trebuind să fie accesibilă doar unităţilor sanitare publice.

Medicii explică faptul că ”unităţile sanitare private sunt avantajate pe piaţa serviciilor medicale faţă de cele publice atât prin posibilitatea de a-şi selecta pacienţii (alegându-i pe „cei mai rentabili financiar”, respectiv pe cei care au o probabilitate mai mică de-a  dezvolta complicaţii medicale ce impun costuri suplimentare) cât şi prin posibilitatea dublei finanţări pentru acelaşi pacient (pentru acelaşi serviciu medical unităţile private încasează sume atât de la FNUASS cât şi în mod direct de la pacienţi)”.

Ultia solicitare a medicilor face referire la ”renunţarea la mistificarea salariilor medicilor”.

Aceştia recunosc faptul că salariile de bază brute au crescut din martie 2018, în unele cazuri chiar semnificativ, dar atrag atenţia că, pentru majoritatea medicilor, creşterea salariilor de bază a fost dublată de scăderea sporurilor pentru condiţii de muncă (uneori şi a celor pentru gărzi).

”Discursul politicienilor pe tema veniturilor medicilor este plin de mistificări, cea mai comună eroare intenţionată constituind-o ratarea faptului că este vorba de venitul pentru două contracte de muncă (echivalentul a 1,5 norme în medie), nu pentru unul singur. Pentru a înţelege această mistificare cel mai uşor este să-i indicăm natura printr-o comparaţie: este ca şi cum am considera că salariul minim brut actual este de 2.850 lei”, mai spun medicii.

Sursa


About