Maria Popa și Alexandru Coman, câștigători ai celei de opta ediții a Dr. Oetker Junior Trophy. Poveste specială a câștigătorului trofeului „Florența Mihai”

  Top Tabu
  26/05/2019
  Comentariile sunt închise pentru Maria Popa și Alexandru Coman, câștigători ai celei de opta ediții a Dr. Oetker Junior Trophy. Poveste specială a câștigătorului trofeului „Florența Mihai”

Maria Sara Popa a câștigat cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, după ce s-a impus în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, în fața jucătoarei din Serbia, Emilija Zdravkovic, informează Revista Sport Magazin.

„Mă bucur că am câștigat după o partidă disputată. Am avut o săptămână grea, dar și frumoasă în același timp. M-am bucurat să joc din nou aici la Dr. Oetker Junior Trophy, mai ales că anul viitor nu mai pot să vin. Mi-a plăcut foarte tare și le mulțumesc organizatorilor pentru acest turneu. Această victorie i-o dedic bunicii mele care a murit anul trecut, o iubeam foarte mult și îi mulțumesc. Urmează să joc la ITF la juniori și la seniori, sper să mă descurc la fel de bine, ca și aici. Sper să joc ca Simona Halep la Roland Garros. O admir mult pe Maria Șarapova, este și va fi idolul meu după Simona Halep. Îmi place și de Nadal. Stau foarte bine mental, tot timpul sunt calmă și relaxată”, a declarat Maria Sara Popa.

Mihai Alexandru Coman a câștigat cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, pe mexicanul Pacheco Mendez.

„A fost un meci greu. Pot să spun că mi-am făcut și singur viața grea. Dar mă bucur că am luptat până la final și mi-am menținut nivelul. Sunt fericit că am câștigat. Vreau să mulțumesc profesorilor mei, antrenorilor și părinților. A fost o săptămână frumoasă, a plouat, dar terenurile au fost foarte bune. Organizarea a fost foarte bună, mulțumesc organizatorilor. Urmează examenul de capacitate „, a declarat Mihai Coman.

Directorul turneului Dr. Oetker Junior Trophy, Cătălina Cristea, i-a acordat lui Pavel Lagutin (Rusia) trofeul fair-play, oferit în memoriaa Florenței Mihai.

„Mă bucur foarte mult că am organizat cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy. Și această competiție a fost un succes, toți participanții au fost foarte încântați de organizare. Ca în fiecare an am primit felicitări, iar participanții ne spun că este unul dintre cele mai frumoase și bine organizate competiții din Europa. Pentru mine înseamnă foarte mult trofeul fair-play acodat în memoria Florenței Mihai. Ea a fost un om, un coleg, un antrenor și un căpitan deosebit. Am lucrat împreună la acest turneu încă de la prima ediție. Sunt foarte onorată că am preluat organizarea turneului, care înseamnă mult pentru mine. Anul acesta acordăm acest trofeu nu neapărat pentru fair-play, unui copil care ne-a impresionat. Este vorba de Pavel Lagutin, un băiețel rus, care se antrenează în Spania. Care, desi a stat toată săptămâna singur, a luptat și a ajuns până în sferturi. Am fost foarte impresionați de maturitatea lui și de faptul că s-a descurcat singur. Îi mulțumesc din tot sufletul sponsorului Dr. Oetker că este alături de noi în fiecare an, cu o deschidere atât de mare. Domnul Ioan Cozma, Directorul General Dr. Oetker România, este un om deosebit, care îi place și sprijină tenisul. Scopul nostru este să creștem numărul de participanți de la an la an”, a declarat Directorul turneului Dr. Oetker Junior Trophy, Cătălina Cristea.

Perechea Andrei Firaru/ Rodrigo Pacheco Mendez (Mexic) a câștigat cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, după ce a învins în finală, cu scorul de 7-6(1), 2-6, 10-5, dublul Mihai Alexandru Coman/ Bon Lou Karstens (Germania).

La fete, perechea Alexia Iulia Margineanu/Sophya Devas (Marea Britanie) a câștigat cea de a opta editie a Dr. Oetker Junior Trophy, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-3, 6-2, dublul Maria Daciana Ciubotaru/Cara Maria Meșter.

La cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, competiție internațională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, au concurat 200 de sportivi din 22 de țări. Sponsorul oficial al turneului despre care puteți afla informații pe juniortrophy.ro  este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este SCG -Smart Corporation Group.


About