Frumusete si sanatateMedicii suceveni aflați în izolare vor primi asistență psihologică

Medicii suceveni aflați în izolare vor primi asistență psihologică

Voluntari din cadrul filialei Suceava a Colegiului Psihologilor din România vor acorda asistenţă psihologică specializată, prin telefon, cadrelor medicale aflate în izolare la domiciliu, în contextul epidemiologic cauzat de evoluţia SARS CoV 2, a anunţat, sâmbătă, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan.

Prefectul a precizat că iniţiativa, concretizată după discuţii purtate cu echipa de medici de la Iaşi, coordonată de prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şef al UPU-SMURD Iaşi, a avut în vedere aspectele privind recuperarea psihologică a cadrelor medicale aflate în autoizolare.

Pentru această activitate de sprijin s-au înfiinţate două grupuri de consiliere psihologică.

Unul dintre grupurile de suport este coordonat de consilierul judeţean Tudor Plăcintă? a cărui soţie este asistentă medicală şi continuă munca la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, alături de alte sute de colegi.

Un al doilea grup este coordonat de prorectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Mihai Dimian, instituţia academică angajată în lupta pentru prevenirea şi limitarea răspândirii COVID-19.

”În acest context, le suntem recunoscători voluntarilor pentru sprijinul acordat în această perioadă dificilă pentru mulţi dintre suceveni. Este o activitate extrem de oportună şi cu siguranţă îi va ajuta pe cei aflaţi în izolare”, transmite prefectul de Suceava.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.