Frumusete si sanatateNegocieri finalizate cu Parlamentul European în ceea ce privește echilibrul între viața...

Negocieri finalizate cu Parlamentul European în ceea ce privește echilibrul între viața profesională și cea de familie sau expunerea la agenți cancerigeni

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că s-au finalizat negocierile cu Parlamentul European în ceea ce privește câteva directive, printre care cea care se referă la echilibrul între viața profesională și cea de familie sau Directiva privind expunerea la agenți cancerigeni, relatează Mediafax.

Citește și: Ministrul muncii dă asigurări: ‘Nu avem în intenţie să desfiinţăm Pilonul 2 de pensii’

„Ministerul Muncii a reușit să finalizeze negocierile cu Parlamentul European pe toate cele patru directive și regulamente pentru care și-a luat angajamentul, pentru perioada în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Și asta în doar șase săptămâni. Mă refer aici la Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie, Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenți cancerigeni, Directiva privind creșterea transparenței și predictibilității la locul de muncă și Propunerea de regulament de instituire a Autorității Europene a Muncii”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit acestuia, Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie încurajează participarea femeilor pe piața muncii și o împărțire egală a responsabilităților între femei și bărbați în familie și contribuie, de asemenea, la micșorarea diferențelor salariale dintre femei și bărbați.

„Acordul politic obținut reprezintă un real succes la nivelul UE în ceea ce privește politicile din domeniul social și asigură un pachet de drepturi concrete pentru cetățenii europeni. Scopul directivei este acela de a îmbunătăți accesul părinților angajați și al îngrijitorilor pe piața muncii și introduce o serie de standarde minime la nivelul UE, în ceea ce privește concediul de creștere a copilului, concediul de paternitate, concediul pentru îngrijitori și aranjamentele de muncă flexibile”, a declarat Budăi.

Potrivit sursei citate, Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenți cancerigeni va îmbunătăți condițiile de muncă pentru lucrătorii din întreaga UE și va preveni peste 22.000 de cazuri de boli profesionale.

„Prin această Directivă, se propune reducerea expunerii profesionale la cinci agenți chimici cancerigeni și stabilirea de valori-limită de siguranță. Cei cinci agenți cancerigeni vizați sunt: cadmiul și compușii săi anorganici, beriliul și compușii săi anorganici, acidul arsenic și sărurile acestuia, precum și compușii anorganici de arsen”, a mai declarat Budăi.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.