Nu e de glumă cu lipsa somnului! Ce trebuie să facem de urgenţă pentru a ne prelungi viaţa

  Top Tabu
  13/03/2019
  Comentariile sunt închise pentru Nu e de glumă cu lipsa somnului! Ce trebuie să facem de urgenţă pentru a ne prelungi viaţa

Nu ştiu alţii cum sunt, dar ceea ce îmi doresc cel mai mult într-un viitor apropiat este să dorm măcar cele 8 ore pe noapte. Nimic altceva. Deocamdată însă nu am reuşit. Iar ultimele cercetări nu vin cu rezultate pe care noi, cei născuţi în epoca stresului, am vrea să le auzim.

Specialiştii susţin, după îndelungi studii, că în timp, oboseala cronică duce la alterarea sănătății. Habar nu avem şi ne trezim că suferim de hipertensiune, că facem atac cerebral sau picăm depresie. Aceste pericole ne pândesc în lipsa unui somn de calitate, dar întrebarea este: noi ştim ce avem de făcut ca să dormim suficient? Cunoaştem măcar câteva dintre beneficii şi principiile de bază?

 

Citeşte şi: 12 etape care preced sindromul burnout. Vezi în ce stadiu te afli

 

Somnul îți îmbunătățește memoria

Studiile întreprinse de specialiștii de la Harvard Medical School’s Division of Sleep Medicine susţin că e obligatoriu să dormim 8-9 ore pe noapte. De câştigat are, în primul rând, memoria  de scurtă durată a fiecărui individ.

Şi nu doar memorie iese pe plus, la nişte minute în plus de odihnă. Creativitatea va fi stimulată mult mai uşor de o minte limpede. Un pui de somn la timpul lui poate însemna soluţia atunci când sunteţi în pană de inspiraţie.

 

Vreţi să trăiţi mai mult? Dormiţi mai bine

Da. Unul dintre beneficiile surprinzătoare este fix acesta. Spun cercetătorii de la Harvard că somnul prelungeşte viaţa.  Dar avem o veste şi mai frumoasă. Prelungeşte chiar şi viaţa sexuală. Ba mai mult, chiar o îmbunătăţeşte, că vorba ceea, altfel iubeşte omul când e odihnit.

Şi încă un pont. Veţi da mult mai puţini bani pe medici şi medicamente, dacă mai rupeţi din activităţile nocturne în favoarea unei incursiuni în lumea viselor.

 

Citeşte şi: Efecte negative ale unui stil de viață sedentar în cazul bărbaţilor

 

Panaceu universal

Nu v-o spun eu de la mine, că aşa am citit undeva sau mi-a povestit mie bunica. În 2010,  un studiu a relevat faptul că proteina C reactivă, asociată cu riscul atacului de cord, are niveluri mai mari în cazul persoanelor care dorm mai puțin de șase ore pe noapte. Cu alte cuvinte, de ce să riscaţi: o oră de somn în plus face ca inflamațiile la nivelul articulațiilor și al vaselor de sânge să se amelioreze.

Oboseala cronică este uneori cel mai imprevizibil duşman pentru că ne lasă fără apărarea în faţa microbilor, a bacteriilor la modă sau a virozelor sezoniere. Dar de ce să cheltuiţi pe antibiotice sau antiinflamatoare şi siropuri pentru tuse? Un somn bun vă scoală de pe boală de nici nu mai ştiţi ce aveaţi.

În plus, doamnelor, nu uitaţi de somnul de frumuseţe. Nu ar fi mai bine să mai scurtaţi ieşirile nocturne, chefurile sau discuţiile interminabile cu amicele, şi să investiţi mai mult într-o oră de somn, în plus pe noapte? Este mai sigur şi oricum mult mai ieftin decât cea mai eficientă terapie anti-ageing, cremă miraculoase şi seruri nemaivăzute, ca să nu mai vorbim despre operaţiile estetice din ultimă instanţă.

Comentarii:

Sursa


About