Frumusete si sanatateO asociaţie a medicamentelor cere o lege unitară care să ducă la...

O asociaţie a medicamentelor cere o lege unitară care să ducă la corecta informare a oamenilor privind suplimentele alimentare

Siguranţa cetăţenilor nu este pe deplin garantată de actuala legislaţie iar România are nevoie de îmbunătățirea legislației în domeniul suplimentelor alimentare, consideră Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale (RASCI), potrivit 360medical.ro.

Citeşte şi: A venit vremea ‘EVALUĂRII’ – Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este acuzat de o asociaţie că a folosit spaţiile Universităţii AIC în spectru politic

Astfel, RASCI susține că este necesar un cadru legislativ unitar cu privire la suplimentele alimentare, care să reglementeze atât autorizarea, cât și modalitatea și condițiile în care se poate derula publicitatea dedicată acestor produse pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor și pacienților români.

Reprezentanții asociației și-au exprimat interesul și disponibilitatea de a contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ aferent suplimentelor alimentare, prin completarea lacunelor existente ce lasă loc de interpretări la nivelul publicității pentru această categorie de produse.

“Sunt necesare acțiuni concrete pentru a stabili o mai bună reglementare a acestui segment de piață extrem de dinamic, cu impact direct asupra sănătății consumatorului, care să limiteze derapajele care ajung în acest moment în spațiul public și care pot influența negativ modul în care beneficiarii acestor produse își gestionează propria stare de sănătate. Cu ajutorul unui cadru legislativ complet, coerent și unitar pot fi evitate practicile empirice care dăunează siguranței consumatorilor și pacienților români”, a declarat directorul executiv al RASCI, Diana Mereu, citată într-un comunicat al asociației.

Citeşte şi: Fostul baron brăilean Bunea Stancu priveşte CU EMOŢIE spre ICCJ – Instanţa va decide dacă îl eliberează în dosarul cluburilor sportive

RASCI a elaborat 5 principii care ar trebui să stea la baza dezbaterilor pe acest subiect, împreună cu argumentația acestora: necesitatea reglementării și a suplimentelor alimentare pe bază de plante, astfel încât să se asigure o reglementare unitară; existența unor proceduri de lucru ȋn oglindă ȋn ceea ce privește punerea pe piață, respectiv comunicarea comercială a acestor categorii de produse, indiferent de compoziția acestora și entitățile care le reglementează, astfel încât să nu existe ulterior posibile interpretări divergente; nevoia unor reglementări clare în domeniul publicității la suplimente alimentare adresate consumatorilor și a profesioniștilor din domeniul sănătății; măsuri și sancțiuni suplimentare, aliniate la celelalte acte normative ȋn vigoare, pentru a se asigura o mai buna reglementare a categoriei de suplimente alimentare; accesul consumatorilor și libera circulație a suplimentelor alimentare pe piața din România.

“Suntem încrezători că propunerile RASCI, cât și cele ale celorlalte instituții abilitate invitate la consultări pe marginea proiectului de lege, se vor regăsi în forma finală a acestuia, pentru a aduce documentul la nivelul contextului curent și la alinierea acestuia cu practicile existente în alte țări Europene. Cu siguranță că, împreună, vom reuși să generăm cât mai curând un cadru legislativ care să vină în beneficiul sănătății românilor pe termen lung”, a mai spus Diana Mereu.

RASCI reprezintă interesele producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de medicamente eliberate fără prescripție medicală (OTC), suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, activi pe piața din România: Bayer Consumer Health, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Johnson & Johnson, Sanofi, Reckitt Benckiser, Fildas, Antibiotice, WÖRWAG Pharma, Aboca, Perrigo, Ipsen, Alvogen și Angelini.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...