PERICOL alimentar în Centrul Timișoarei – Carne EXPIRATĂ de o lună, vândută la un fast food din centrul Timișoarei

  Top Tabu
  20/05/2019
  Comentariile sunt închise pentru PERICOL alimentar în Centrul Timișoarei – Carne EXPIRATĂ de o lună, vândută la un fast food din centrul Timișoarei

Un fast food aflat în centrul Timișoarei a fost închis pentru o lună, după ce, în timpul unui control, inspectorii de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor au descoperit carne și ouă expirate, unele de câteva luni, precum și murdărie, conform Mediafax.

Citește și: `Coordonatorul` susținătorilor lui Dragnea de la ÎCCJ, DEZLĂNȚUIRE la adresa lui Augustin Lazăr: ‘Torționar’

Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș, Sorin Susanu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un fast-food aflat în centrul Timișoarei a fost închis pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia a fost luată în urma unui control al inspectorilor OPC, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul căruia au fost descoperite o serie de nereguli.

„Colegii mei au mers rapid în control la fast food ca urmare a unei reclamații. S-au găsit numeroase probleme, precum carne și ouă expirate, unele chiar de câteva luni, produse alimentare depozitate neconform, cărora le lipseau elementele de identificare, murdărie”, a afirmat Sorin Susanu.

Inspectorii au decis închiderea fast food-ului pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, proprietarul restaurantului riscă o amendă de până la 30.000 de lei.

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș au mai primit reclamații cu privire la acest fast food.

Sursa


About