Persoanele cu HIV/SIDA se vor trata gratuit la un cabinet stomatologic deschis la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

  Top Tabu
  25/06/2019
  Comentariile sunt închise pentru Persoanele cu HIV/SIDA se vor trata gratuit la un cabinet stomatologic deschis la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi va fi amenajat un cabinet stomatologic pentru tratarea bolnavilor cu HIV/SIDA. Investiţia iniţială va fi de 20 000 de euro, iar pacienţii vor fi trataţi gratuit, transmite MEDIAFAX.

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi va avea un cabinet stomatologic pentru pacienţii cu HIV/SIDA. „Pentru uşurarea stilului de viaţă, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, am hotărât să realizăm un cabinet stomatologic în spital. Este vorba despre un proiect de cooperare între spitalul de Boli Infecţioase şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, în speţă Facultatea de Medicină Dentară, spitalul urmând să pună la dispoziţie spaţiul necesar. Credem noi, prin evaluările pe care le-am făcut, că în toamnă, până în începutul anului viitor, acest cabinet ar putea să şi funcţioneze”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Citește și: Codrin Ștefănescu, avertizează! ‘Sper ca regulile să nu se schimbe în timpul jocului’

„Cabinetul presupune asigurarea asistenţei stomatologice la pacienţii sociali, în principial cu infestare HIV/SIDA, şi care presupune, evident, o protecţie specială şi mai mult decât toate o susţinere pe timpul actului medical, pentru că susţinerea în cauză presupune o verificare pe loc a stadiului în care se află boala, lucru care se petrece cu ajutorul clinicii de profil”, a spus Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF Iaşi.

Medicul a precizat că bolnavii de HIV/SIDA au nevoie de o atenţie sporită din partea medicilor şi recunoaşte că de cele mai multe ori acestora le este refuzat tratamentul în clinicile private.

Citește și: Dezvăluiri despre Tudorel Toader! Studenții au decis să scoată la iveală secretele acestuia

„Sunt imunodeprimaţi, asta înseamnă că nu au echilibrul imunitar necesar pentru a putea să aibă o evoluţie bună. (…) În principiu sunt refuzaţi de cabintele private şi sigur că (acest cabinet, n.r.) înseamnă o dotare specială şi un circuit separat de circuitul obişnuit al pacientului. Vor fi respectați toți paşii de sterilizare, de pregătire a instrumentarului, de protecţie a medicului, a pacientului, de protecţie a tot ce se cheamă mediu în care se lucrează”, a explicat Norina Forna.

În cabinet vor lucra profesori de la Facultatea de Medicină Dentară, dar şi rezidenţi care vor fi special pregătiţi pentru astfel de intervenţii.

Investiţia iniţială acoperită de Facultatea de Medicină Dentară şi de Societatea Română de Reabilitare Orală este de aproximativ 20 000 de euro, urmând ca în funcţie de patologiile întâlnite să se continue dotarea cu echipamente de vârf.

Citește și: A ieșit la lumină cine a făcut documentele! Cine a primit banii de la tatăl adoptiv al Sorinei

„În ceea ce priveşte cheltuielile – este vorba despre materiale, de o serie de droguri care sunt necesare – acestea vor reveni în sarcina spitalului. (…) Pacientul nu va trebui să plătească decât dacă este vorba despre lucrări elaborate, cum este un implant, cum este o leziune protetică, pentru că acestea nu pot fi aduse, nu ar fi explicaţie să aduc astfel de materiale într-un spital de boli infecţioase, în rest tot ceea ce înseamnă supraveghere, dispensarizare din punct de vedere stomatologic se va realiza gratuit”, a mai declarat Carmen Dorobăţ.

Un cabinet stomatologic de acelaşi fel există şi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Sursa


About