Frumusete si sanatatePesta porcină nu îi sperie pe bistrițeni, care trimit produse tradiționale rudelor...

Pesta porcină nu îi sperie pe bistrițeni, care trimit produse tradiționale rudelor din străinătate

Românii de peste hotare primesc și anul acesta carne de porc, cârnaț afumat, jumări,caltaboș, tobă sau alte preparate făcute acasă, în România,de rudele rămase la sute de kilometri depărtare. Pachetele sunt, însă, mai mici, pentru a nu risca, la graniță, să rămână fără ele,din cauza pestei porcine.

Majoritatea companiilor de transport din Bistrița preiau pachete și le duc mai departe, în străinătate, dar își avertizează clienții că s-ar putea ca anul acesta porcul trimis cu autocarul să nu ajungă, scrie Mediafax.

„Noi preluăm pachete ca în fiecare an, însă nu le putem garanta anul acesta clienților noștri că produsele lor din carne vor ajunge la destinație. Chiar și așa oamenii, care trimit de foarte multă vreme produse în străinătate în perioada sărbătorilor își asumă riscul și trimit rudelor de peste hotare pachete de Crăciun cu diferite preparate făcute în gospodărie”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Alina Mărginean, de la o companie de transport internațional.

Veterinarii bistrițeni spun că pentru a nu exista niciun fel de emoții la graniță, ideal ar fi ca produsele trimise înainte de sărbători să fie achiziționate de la un producător autorizat şi ambalate în așa fel încât să se vadă ștampilele de siguranță alimentară.

„Pot fi trimise fără niciun fel de restricții produse din carne de porc, achiziționate din spațiile autorizate, cu marcă de sănătate, ștampila aceea ovală care trebuie pusă pe etichetă. Sunt două tipuri de produse care pot fi transportate în străinătate. Primul tip, cel pentru consumul propriu și aici legislația nu interzice transportul acesteia, dar există o limitare legată de cantitate și cealaltă parte, unde nu s-a modificat nimic anul acesta, este legată de produsele achiziționate din spațiile autorizate”, a declarat, la rândul său, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin.

Chiar dacă știu că pachetele cu produse sunt controlate la graniță, bistrițenii își încearcă norocul și pregătesc, ca în anii trecuți, pachete pe care le trimit rudelor din străinătate.

„Facem pachetele la fel ca și anii trecuți, cu tot ce trebuie pentru sărbătorile de iarnă: am pregătit cârnați, caltaboși, tobă, jumări și un pic de slănină papricată pe care le trimitem acum. Am făcut pachetele ceva mai mici, am pus mai puține produse doar așa, de gust. Am trimis deja un pachet zilele trecute și a ajuns fără probleme mai trimitem încă unul să se bucure şi ei de sărbătorile de iarnă. Am tăiat un porc special pentru copiii mei care sunt plecați peste hotare dar, cu restricțiile acestea, o să fiu nevoit să trimit mai puțin și mai des. Acum am trimis produse proaspete pe care abia le-am pregătit. Carnea, cârnațul şi coastele care au mai rămas o să le conservăm, la fel ca în trecut, le prăjim și le punem în untură la păstrare şi le trimitem pe rând”, a povestit Viorel Matei, un bărbat din Bistrița care se pregătea să trimită în Spania, unde se află cei doi băieți ai săi cu familiile, un pachet cu bunătăți.

Și Măriuța Pop a trecut pe la sediul unei agenții de transport internațional să afle ce îi poate trimite fiicei sale aflate în Italia.

„Nu mi-au spus nici dacă să trimit nici dacă să nu trimit… Au zis că ei nu pot garanta că va ajunge carnea unde trebuie, dacă se vor face controale la graniță. Noi nu suntem în zonă cu focare de pestă, dar asta nu garantează că nu se vor face controale la graniță. Oricum trebuie să îi trimit pachet pentru că așteaptă și nepoțica un cadou de la noi. În plus, le mai trebuie și niște brânză, așa că pe lângă acestea, o să pun și ceva produse de porc. Nu la fel de multe ca anii trecuți dar o să le trimit măcar de gust”, povestit Măriuța Pop.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.