PREMIERĂ MONDIALĂ – Copil adus pe lume într-o intervenție chirurgicală asistată de robot

  Top Tabu
  11/04/2019
  Comentariile sunt închise pentru PREMIERĂ MONDIALĂ – Copil adus pe lume într-o intervenție chirurgicală asistată de robot

Primul copil născut de o femeie cu uterul transplantat într-o intervenție chirurgicală asistată de robot a venit pe lume în SUA , iar medicii speră că această tehnică va face procesul de transplantare mai puțin invaziv pentru donatoare, potrivit insideedition.com, scrie Mediafax.

Donatoarea a fost chiar mama pacientei care a primit transplantul, iar intervenția chirurgicală a avut loc în 2017.

Donatoarei i s-a făcut o incizie de un centimetru în abdomen, iar medicii au prelevat uterul acesteia ghidând brațele unui robot medical de o parte și de cealaltă a organului. Ulterior, s-a efectuat o incizie mai mare, pentru a scoate uterul din abdomenul donatoarei, organul fiind transplantat imediat într-o intervenție chirurgicală clasică.

Florin Iordache, în fața Curții Constituționale: argumentație care aruncă ICCJ în aer

Femeia căreia i s-a transplantat uterul a urmat în prealabil tratamente pentru fertilizare in vitro. La zece luni de la intervenția chirurgicală, femeii, care trăiește în Suedia, i s-a implantat un embrion în uter și, după câteva săptămâni, i-a fost confirmată sarcina.

Femeia a născut un băiețel sănătos.

Medicii speră că această tehnică va face procesul mai puțin invaziv pentru donatoare.

„Vrem ca procedura să fie cât mai puțin lipsită de riscuri pentru donatoare”, a declarat medicul Liza Johannesson, ginecolog, chirurg și oncolog la Centrul medical al Universității Baylor din orașul american Dallas.

Aceasta a făcut parte și din echipa de medici care a lucrat la primele transplanturi de uter din lume, realizate în Suedia, în 2012.

La nivel mondial, 15 copii au fost născuți de mame cu uter transplantat, însă noul caz este o premieră pentru că a fost vorba de o intervenție chirurgicală asistată de robot.

Sursa


About