Frumusete si sanatateSăptămâna 20 – 26 ianuarie, prima săptămână epidemică - Gripa a provocat...

Săptămâna 20 – 26 ianuarie, prima săptămână epidemică – Gripa a provocat până acum zece decese

Un copil de 12 ani din Bucureşti este a zecea victimă provocată de gripă. Direcţia de Sănătate Publică a cerut Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti închiderea şcolii la care învăţa copilul. Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, joi, că, în sezonul 2029 – 2020, s-au înregistrat zece decese provocate de gripă, la pacienţi din mai multe judeţe. În Prahova şi în municipiul Bucureşti au fost câte doi pacienţi care au decedat şi la care medicii au confirmat virus gripal. Săptămâna 20 – 26 ianuarie este considerată prima săptămână epidemică, numărul îmbolnăvirilor fiind în creştere, potrivit news.ro.

UPDATE – Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti închiderea şcolii la care învăţa copilul care a decedat joi. DSP a transmis pentru News.ro, că sunt şi alte cazuri de gripă, ca şi în alte instituţii de învăţământ, şi că este în curs de desfăşurare o anchetă epidemiologică. În perioada în care cursurile vor fi întrerupte, va fi facută şi o operaţiune de igienizare în unitatea de învăţământ.

UPDATE – Un băiat în vârstă de 12 ani, din Bucureşti a murit din cauza gripei, fiind cea de a zecea victimă din acest sezon.

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în acest caz, nu existau condiţii medicale preexistente cunoscute. Băiatul era nevaccinat anti-gripal, fiind confirmat ”cu virus gripal tip A, in curs de subtipare”.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”În săptămâna 20.01.2020 – 26.01.2020 (activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate medie, cu extindere naţională. Rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 50%. Au fost raportate la nivel naţional 3.645 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, mai multe cu 7.4% comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămâna a anului precedent. Pentru municipiul Bucureşti – numărul total de raportări de gripă clinică, la toate grupele de vârstă, în săptămâna 20.01.2020 – 26.01.2020, a fost de 1.366 (din care 74 au fost confirmate cu laboratorul)”, a transmis, joi, INSP.

Sursa citată a precizat că, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 102.981, cu 23.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent (134.201) şi cu 26.1% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (81.646).

”Menţionăm că în sezonul precedent vârful epidemic a avut loc cu 3 săptămâni mai devreme decât în mod obişnuit. Deorece creşterea numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetică a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare) a fost mai mare de 20% şi au fost detectate mai mult de 10% virusuri gripale aparţinând aceluiaşi subtip, din totalul produselor patologice testate, săptămâna 4 a fost caracterizată că prima săptămâna epidemică din acest sezon”, a mai transmis INSP.

Sursa citată a precizat că, în săptămâna vizată, au fost confirmate 7 decese noi cu virus gripal. De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 10 decese confirmate cu virus gripal, din care 7 tip A, subtip (H1)pdm09, 2 tip B şi 1 tip A în curs de subtipare.

În judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Hunedoara, Sibiu şi Vaslui s-a înregistrat câte un deces, iar în Prahova şi municipiul Bucureşti au fost câte două decese. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 69 decese confirmate cu virus gripal .

De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul 398 cazuri de gripă.
De asemenea, au fost raportate 15 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SĂRI), cu 4 mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 75 mai puţine faţă de aceeaşi perioada a sezonului precedent.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...