SportSergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România,...

Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei dea 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, în cadrul unui eveniment cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecția documentarului Dancer (r. Steven Cantor), o incursiune emoționantă în viața sa tumultuoasă.

Biletele pentru cele două evenimente au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro. Sergei Polunin va susține și un masterclass la TIFF, detaliile urmând a fi anunțate în curând.

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o. În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în Romeo și Julieta. Cea mai populară apariție a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral și a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.

În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat și în lumea filmului, în producții precum Murder on the Orient Express (r. Kenneth Branagh), Red Sparrow (r. Francis Lawrence) sau The White Crow (r. Ralph Fiennes). Supranumit și ,,băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite – prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani – și a declarațiilor controversate, Polunin este protagonistul unui documentar revelator, Dancer (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF miercuri, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu starul.

Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă joi, 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, va debuta cu proiecția Bolero, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mișcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul  Teun van der Zalm. Ross Freddie Ray semnează conceptul și coregrafia spectacolului. Seara va continua cu Sacré, un spectacol bazat pe Ritualul primăverii, al lui Igor Stravinski, și inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi. Lupta constantă dintre emoție și rațiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalității lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mișcărilor, ca dansator și creator, dar mai ales ca om. La final, Sergei Polunin va participa la o discuție cu publicul și va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos și atipic.

IMPORTANT: În conformitate cu reglementările în vigoare și luând în considerare numărul de locuri la evenimentul din 29 iulie, de la Castelul Bánffy din Bonțida, va fi permis doar accesul persoanelor vaccinate și al celor care prezintă un test PCR sau antigen cu rezultat negativ.

Biletele și abonamentele pentru ediția a 20-a au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.

Eveniment susținut de AQUA Carpatica.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.