Frumusete si sanatateSorina Pintea vrea o REFORMĂ DIN TEMELIE în domeniul medicamentelor: 'Suntem în...

Sorina Pintea vrea o REFORMĂ DIN TEMELIE în domeniul medicamentelor: ‘Suntem în discuţii cu producătorii, cu distribuitorii’

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că se poartă discuţii cu producătorii şi distribuitorii de medicamente pe mai multe paliere legate de politica în acest domeniu, care trebuie ”reformată din temelie”.

Întrebată de jurnalişti, vineri, cu prilejul participării sale la o conferinţă, dacă se gândeşte să reglementeze mai bine publicitatea la medicamente, ea a răspuns: „Dacă ne uităm la televizor, părem o ţară de oameni foarte bolnavi, care consumă foarte multe medicamente. Ne gândim la o serie de măsuri pe care să le luăm legate de un stil de viaţă sănătos, un capitol în prevenţie, în Legea prevenţiei, sunt foarte multe discuţii pe această temă. Dar ca să vă răspund pe scurt, da, ne gândim şi la aceste aspecte, negociem, suntem în discuţii cu producătorii, cu distribuitorii, pe mai multe paliere legate de politica medicamentului, pe care trebuie să o reformăm din temelie”.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea .

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.