Frumusete si sanatateSpitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu, sistem digital de gestionare a paturilor

Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu, sistem digital de gestionare a paturilor

Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a implementat o aplicaţie prin care se face trecerea de la un sistem clasic de gestionare a paturilor, care implică multe apeluri telefonice date între secţii la anumite ore, la un sistem digital care foloseşte o tabletă pe fiecare secţie şi permite transmiterea în timp real a numărului de paturi libere, scrie Agerpres.

Gestionarea paturilor este realizată prin aplicaţia MediWeb, care a făcut posibilă şi gestionarea informatică a pacienţilor din Ambulatoriul de Ortopedie şi Chirurgie al spitalului, dezvoltată cu sprijinul lui Alexandru Herdea, medic rezident pe secţia de Ortopedie pediatrică.

„Ştiţi foarte bine că este o problemă de interes naţional cum sunt gestionate paturile libere, în special în spitalele de urgenţă. Noi raportăm în fiecare zi către structurile de urgenţă ale Ministerului Sănătăţii disponibilitatea reală a paturilor libere pentru a putea gestiona cazurile de urgenţă care apar în sfera pediatriei. Mai sunt şi alte spitale care au un sistem informatic de gestionare a paturilor libere, dar pot spune că este singurul spital care are un sistem propriu de gestionare a acestor paturi şi care trebuie să ţină seama de peste 20 de secţii şi compartimente, cât are acest spital, în care sunt consultaţi anual peste 60.000 de copii şi internaţi peste 20.000 de pacienţi. Cu ajutorul acestui program, ştim în timp real care este repartiţia pacienţilor pe paturi, pe secţii, compartimente, putând în acest fel să gestionăm în primul rând urgenţele”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, managerul spitalului, Alexandru Ulici.

Potrivit acestuia, mini-platforma informatică trebuie să fie compatibilă cu platforma de bază a spitalului, care asigură şi comunicarea cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Scopul acestei mini-platforme este să se îmbunătăţească în permanenţă şi să ajungem la digitalizarea completă a informaţiilor pacientului, astfel încât să putem avea în final registru digital al pacientului şi, nu în ultimul rând, să putem calcula şi estima costurile efective pe patul de spital. În momentul acesta, putem calcula costuri medii, putem face predicţii pe afecţiuni. Nu putem face încă o predicţie pe patul de bolnav, să vedem care pat este eficient, cum putem să facem să fie mai eficient un pat, care este secţia care necesită o suplimentare de paturi, care este secţia care nu are o adresabilitate suficient de mare şi care trebuie îmbunătăţită. Până acum, raportarea paturilor se făcea doar telefonic. Nu puteai să ştii în timp real care este situaţia şi nu puteai şti exact ce saloane sunt blocate şi de câtă vreme este blocat un salon şi pentru cam câtă vreme estimezi că va fi bloca”, a explicat Ulici.

Şeful secţiei de Ortopedie, Ioan Fodor, a spus că în acest fel raportarea numărului de paturi se face în timp real şi ştie ce se întâmplă în ceea ce priveşte externarea şi internarea bolnavilor.

„Asistentele bifează pe tabletă un pat în minus sau plus, fără să mai fie nevoite să se ducă să întrebe. Este foarte important şi pentru transferurile care se fac la noi. (….) Se poate vedea foarte simplu. Unde sunt multe urgenţe, este foarte greu să gestionezi prin telefon, să stai de vorbă. Cred că este foarte bun sistemul”, a afirmat Fodor.

Asistenta şefă Valentina Enache a menţionat că a fost efectuat un instructaj al cadrelor medicale pentru implementarea acestui sistem. Ea a precizat că sistemul are o interfaţă prietenoasă şi este uşor de folosit.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...