Top TabuStatul ar putea plăti diferenţa pentru a cumpăra Cumințenia Pământului

Statul ar putea plăti diferenţa pentru a cumpăra Cumințenia Pământului

Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, Guvernul ar fi pregătit un proiect de OUG care prevede completarea de la bugetul de stat, a sumelor pentru cumpărarea sculpturii Cumințenia Pământului. De asemeni, se propune şi prelungirea campaniei de donaţii până la 31 octombrie 2019.

Potrivit aceleiași surse, măsura este necesară ”pentru a nu pierde posibilitatea unică de a achiziţiona acest bun de valoare culturală extraordinară”, având în vedere că, până la 30 septembrie 2016, sumele donate nu ating echivalentul în lei a 6 milioane euro.

Campania de colectare de fonduri pentru achiziţia sculpturii, lansată oficial în luna mai, s-a derulat până la 30 septembrie și a reușit să adune 1.163.034 de euro, suma totală care trebuia strânsă fiind de şase milioane de euro.

”Diferenţa între sumele donate şi virate în conturile prevăzute la art.3 alin (1) şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. Facilităţile fiscale, condiţiile şi procedurile prevăzute la art. 2, art. 3 şi art. 3¹ se aplică în mod corespunzător şi pentru noua campanie până la 31 octombrie 2019”, se arată în proiectul de OUG.

Premierul Dacian Cioloş a declarat în ultima zi a campaniei că peste 100.000 de români au donat peste 1 milion de euro şi că guvernul ar putea prelungi campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea Cumințeniei Pământului.

- Advertisement -spot_img

Articole similare

Călătorii care aprind simțurile: itinerar pasional printre top destinații turistice 2026

Simt cum lumea te cheamă cu un suspin: valuri care izbesc stâncile, piețe înghesuite de arome orientale, câmpii aurii ce se pierd în munți argintii. În 2026 fiecare colț...

Pasiune în jurul mingii: stadioane, jucători și sporturi care modelează generații

Fotbalul și sporturile care îl înconjoară sunt mai mult decât competiții: sunt spații în care comunități se formează, tineri își descoperă vocația și orașele își proiectează identitatea. Vom explora...

Sportul la început de drum: cele mai practicate activități fizice de către copii și cum le influențează dezvoltarea

Mișcarea este limbajul copilăriei: prin ea copiii descoperă limite, învață să coopereze și își construiesc sănătatea pe termen lung. În acest articol vom explora care sunt cele mai practicate...

Gigantii arenelor: o privire asupra celor mai mari stadioane din lume

Marile stadioane nu sunt doar niște construcții masive de beton și oțel; ele sunt temple moderne ale emoției, ale comunității și ale spectacolelor care unesc milioane de oameni. În...

Harta Pasiunii 2026: destinații care îți fură respirația

Simți cum harta lumii pulsează sub degetele tale, chemând la misterioase aventuri? Top destinatii turistice 2026 se deschid precum ferestre către lumi care îți schimbă respirația: țărmuri îndepărtate, orașe...

Stelele fotbalului românesc: tradiție, tehnică și viitor

Fotbalul românesc a dăruit lumii jucători memorabili, combinații tehnice impresionante și momente care au rămas vii în memoria iubitorilor sportului. De la pasele măsurate ale unei epoci trecute la...

Călătorii care aprind sufletul: itinerarii și farmecuri pentru 2026

În anul în care harta lumii pare din nou să vibreze de curiozitate, inimile noastre caută locuri care să ne atingă adânc. Fiecare călătorie din 2026 promite o poveste:...

Pasiune, locuri și oameni: explorarea fotbalului și a sporturilor care ne unesc

Fotbalul și sporturile conexe sunt mai mult decât competiție: ele creează amintiri, modelează comunități și transformă spațiile arhitectonice în temple ale emoției. În acest articol vom parcurge câteva dintre...

Arta și moștenirea: o evaluare critică a celor mai buni fotbaliști români

Fotbalul românesc produce periodic talente care trec dincolo de granițe, dar evaluarea celor mai buni jucători naționali rămâne un exercițiu complex: mezurează impactul individual, contribuția la echipă, consistența și...
- Advertisement -spot_img