Frumusete si sanatateStreinu Cercel solicită convocarea CSAT: 'E momentul ca președintele României să se...

Streinu Cercel solicită convocarea CSAT: ‘E momentul ca președintele României să se implice în mod direct. Nu mai avem timp’

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, a declarat sâmbătă, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se implice în mod direct în gestionarea situaţiei provocate de epidemia de Covid-19 prin convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

„E momentul ca preşedintele României să se implice în mod direct şi să convoace CSAT, astfel încât decizia să fie la cel mai înalt nivel cu putinţă. Este momentul ca Preşedinţia să se implice direct în această problemă şi atunci toate lucrurile vor merge cum trebuie, altfel fiecare face cum vrea. Nu mai avem timp de vorbe în momentul de faţă. Nu mai avem timp”, a declarat profesorul Streinu Cercel, conform Mediafax.

ALERTĂ – Șase persoane infectate cu COVID-19 la Vatican

El a adăugat că după zece săptămâni situaţia ar putea reveni la normal dacă cetăţenii şi autorităţile vor lua măsuri pentru a opri răspândirea virusului. Streinu Cercel propune ca în această perioadă cetăţenii să fie scutiţi de plata datoriilor către stat.

Declaraţia managerului Institutului Matei Balş vine după ce România a înregistrat 1.452 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi 29 de decese.

 

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.