TOP 10 abilități de care ai nevoie pentru a avea succes

  ioana
  16/12/2015
  Comentariile sunt închise pentru TOP 10 abilități de care ai nevoie pentru a avea succes

De ce anume ai nevoie pentru a avea succes? Care sunt abilitățile care fac diferența între oamenii care reușesc și cei care rămân în urmă? Iată cele mai importante 10 competențe de care ai nevoie pentru a avea succes, indiferent de domeniul în care activezi. 

SUCCES

1. A manageria timpul în mod eficient 

Cu toții avem la dispoziție doar 24 de ore într-o zi. Ceea ce face diferența dintre un om de succes și o persoană care nu și-a atins potențialul maxim este felul în care utilizează aceste 24 de ore.

Există mai multe metode prin care să îți eficientizezi minutele, însă toate au la bază principiul prioritizării. Întotdeauna trebuie să îți începi ziua rezolvând ceea ce este urgent și/sau important și abia apoi poți să aloci timp lucrurilor nesemnificative. În acest sens, listele sunt de mare ajutor.

2. A fi empatic 

Kamia Taylor spunea că: ”Poți fi cel mai disciplinat, genial și chiar și cel mai bogat inidivid de pe pământ. Dacă nu ești capabil să empatizezi cu ceilalți, practic ești un sociopat.”

Empatia – capacitatea de a simți ceea ce simte cel de lângă tine – este ceea ce-l face pe un vânzător bun să fie extraordinar de bun în meseria sa.

3. A dormi eficient  

Felul în care dormi poate determina modul în care va decurge întreaga zi pe care o ai în față. Atunci când ești odihnit ai mai multă energie și ești mai productiv. În același timp, un stil de viață sănătos implică un program de somn regulat.

Numeroase studii arată că atunci când ești consecvent cu programul tău de somn (te culci și te trezești în fiecare zi la aproximativ aceleași ore) îți este mai ușor să adormi și să te trezești și, în general, te odihnești mai bine.

4. A avea o voce interioară pozitivă

Oamenii de succes sunt oameni care au crezut în ei înșiși, care nu s-au dat bătuți nici la primul obstacol, nici la al cincilea. Felul în care vorbești tu cu tine însuți este extrem de important în determinarea succesului pe care îl vei atinge în viață.

De exemplu, atunci când scapi ceva pe jos este mai bine să râzi de neatenția ta decât să spui în gând lucruri jignitoare despre propria persoană. De asemenea, atunci când greșești, trebuie să analizezi ce anume a condus la greșeala respectivă, să încerci să eviți pe viitor, dar nu să generalizezi și să te desconsideri din cauza unei singure mișcări greșite.

5. A fi consecvent 

Fie că tocmai ți-ai făcut abonament la sală, sau înveți pentru un examen important, ori ai un anumit obiectiv în carieră, este vital să fii constant. Să nu te abați de la obiectivul tău.

Majoritatea oamenilor se opresc din a depune eforturi atunci când obțin ceea ce-și doresc, ori chiar și mai grav, atunci când li se pare că este totuși prea greu să obțină ceea ce-și doresc.

Cheia succesului este să nu te dai bătut, să nu îți pierzi motivația și să continui lupta pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

6. A cere ajutorul 

Da, oamenii de succes cer ajutorul. Și chiar des. De ce? Pentru că, așa cum a spus și Socrate, cu cât știi mai multe cu cât îți dai seama câte mai ai de învățat. Este imposibil ca un singur om să fie expert în toate domeniile. Tocmai de aceea este bine să ceri ajutorul celor din jur atunci când ai nevoie.

În plus, s-a demonstrat științific faptul că ai șanse mai mari ca cineva să te placă dacă îi ceri ajutorul sau părerea deoarece îi validezi astfel inteligența sau expertiza.

succes 1

7. A ști când să taci – și chiar să o faci 

Sentimentul de furie, dar și cel de ebrietate ne pot determina să facem și, mai ales să spunem, foarte multe lucruri nepotrivite.

A ști să taci atunci când ești agitat sau nervos este una dintre cele mai apreciate calități, dar și cea mai dificil de dobândit.

8. A ști să asculți 

Atât în plan personal, cât și în plan profesional este extrem de important să fii atent la ce se întâmplă și ce se discută. Succesul nu vine oricum și pentru oricine, ci muncind și ascultând indicațiile mai puțin evidente care ți se dau.

Este important să asculți când iubita ta spune că a văzut o brățară care îi place, chiar dacă ziua ei este abia peste 3 luni. Este important să asculți când șeful tău spune că are nevoie de cineva care să îi mai preia din responsabilități. Iar lista poate continua ..

empathy

9. A nu judeca 

Această abilitate te va ajute în primul rând pe tine, și nu pe cei din jur. Oamenii sunt atât de diferiți încât a emite judecăți de valoare asupra lor constant este pur și simplu epuizant. Pierzi astfel din vedere lucrurile cu adevărat importante și uiți să te bucuri de lucrurile bune care se întâmplă în jurul tău.

În loc să te concentrezi pe ce face capra vecinului este mult mai productiv să te concentrezi pe tine, să te iei la întrecere cu tine însuți și să îți vezi de treaba ta,

10. A-ți controla gândurile 

Cea mai dificilă provocare este de a nu ne lăsa influențați de trecut, de a nu cădea în capcana acțiunilor și experiențelor anterioare. Prin urmare, în loc să fim obiectivi și raționali, ne speriem, ne pierdem cu firea, ne facem scenarii, ne demotivăm și mai pierdem un pic din șansa de a avea succes.


About