Frumusete si sanatateUn deputat PNL îi dă PESTE MÂNĂ ministrului Sănătății: Vaccinarea trebuie să...

Un deputat PNL îi dă PESTE MÂNĂ ministrului Sănătății: Vaccinarea trebuie să rămână opțională

Deputatul PNL Matei Dobrovie se declară împotriva obligativităţii vaccinării, acesta spunând că vaccinurile sunt şi trebuie să rămână o procedură medicală opţională.

”Sunt împotriva obligativităţii vaccinării! (…) Vaccinurile sunt şi trebuie să rămână o procedură medicală opţională, pe care cetăţeanul o accesează dacă doreşte. Nu sunt împotriva vaccinării per se, ci a obligativităţii”, scrie Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook.

El precizează că a primit în ultima vreme foarte multe mesaje privind legea vaccinării obligatorii.

”Am primit în ultima vreme foarte multe mesaje privind legea vaccinării obligatorii. Proiectul a fost adoptat în cvasiunanimitate la Senat pe 23 octombrie şi înregistrat la Camera Deputaţilor pe 30 octombrie, a primit termen final pentru depunerea amendamentelor – 7 noiembrie, doar o săptămână! Am depus atunci mai multe amendamente pentru eliminarea obligativităţii”, adaugă el.

De atunci, proiectul este blocat la Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor

”Consimţământul pentru orice tratament medical nu poate fi prezumat, ci trebuie să fie un consimţământ informat, exprimat în prealabil, expres şi neechivoc, supunându-se prevederilor legale referitoare la drepturile pacientului. Este esenţială informarea privind riscurile şi posibilele efecte adverse pe care trebuie s-o facă medicul. Nu putem vorbi despre o neglijare medicală dacă părinţii aleg să nu îşi vaccineze copilul”, mai spune Matei Dobrovie.

Informarea trebuie să privească atât avantajele, cât şi dezavantajele vaccinării, precizează deputatul.

”Copilul ce prezintă anumite particularităţi incompatibile cu anumite vaccinări sau cu toate vaccinările trebuie să beneficieze de o protecţie suplimentară, transpusă într-o adeverinţă de contraindicaţie definitivă la anumite vaccinuri sau la toate vaccinurile. De asemenea, consider inadmisibil ca într-o democraţie medicii să fie sancţionaţi dacă îşi exprimă o opinie legată de vaccinare care nu este în consonanţă cu cea a autorităţilor”, afirmă deputatul.

Pe de altă parte, multe firme mici şi chiar medii nu au posibilitatea financiară de a susţine cheltuieli suplimentare, cum ar fi cea cu vaccinurile.

”Aceste firme vor avea două opţiuni: fie vor renunţa la o parte din personal, procesul de producţie urmând a fi perturbat, fie pur şi simplu vor închide”, subliniază el.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, declara la începutul lunii decembrie, în contextul referiririlor la vaccinul antigripal, că nu este de acord cu introducerea vaccinării obligatorii, ci mai degrabă în campanii ample de conştientizare.

”Numai o parte din statele membre ale UE au impus vaccinarea. Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv şi ce este impus. A impune compromite orice noţiune. Cred în campanii foarte bune de comunicare şi cred în dorinţa părinţilor de a asigura ce este mai bun pentru copiii lor şi lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom prezenta în perioada următoare mai multe campanii pentru a apăra conceptul de vaccinare”, a spus ministrul Sănătăţii.

PSD a anunţat recent că susţine dezbaterea în procedură de urgenţă a legii prin care vaccinarea ar deveni obligatorie şi că parlamentarii PSD vor vota acest act normativ.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.