Un medic are dosar penal: E acuzat de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor

  Top Tabu
  26/03/2020
  Comentariile sunt închise pentru Un medic are dosar penal: E acuzat de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor

Un doctor de familie din localitatea doljeană Mischii este cercetat în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, remis miercuri.

„Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că numitul D. I., medic de familie în comuna Mischii, judeţul Dolj, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu specifice prevenirii răspândirii COVID-19 cu ocazia întocmirii formalităţilor necesare plasării în autoizolare a două persoane care au revenit pe teritoriul României după tranzitarea unor state afectate de pandemie”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Dr Alexandru Rafila: Probabil spre sfârștiul lunii aprilie se va ajunge la mii de cazuri zilnic!

În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate.

Sursa


About