Frumusete si sanatateUn reputat profesor în ştiinţe comportamentale explică motivele pentru care se poate...

Un reputat profesor în ştiinţe comportamentale explică motivele pentru care se poate eşua în lupta cu Covid-19

Nick Chater, reputat profesor în ştiinţe comportamentale de la Warwick Business School, a declarat pentru CNN că liderii occidentali au transmis „mesaje contradictorii”, închizând treptat instituţiile şi locurile favorite ale oamenilor, scrie Mediafax.

În timp ce numărul cazurilor depistate este în continuă creştere în multe ţări, situaţia din Italia exemplifică posibilele evenimente la care oamenii se pot aştepta. La izbucnirea focarului în Peninsulă, autorităţile au recurs la blocarea zonelor cele mai afectate din nord, coronavirusul extinzându-se, cu toate acestea şi în sud. Întreaga ţară a fost supusă unor norme stricte pe care foarte multe persoane par totuşi să le ignore. Sute de mii de italieni au fost sancţionaţi pentru încălcarea noilor reguli de izolare, deşi un oficial chinez al Crucii Roşii Chineze a declarat săptămâna trecută că măsurile luate – printre cele mai stricte din Europa – nu sunt suficient de dure.

Ședință de URGENȚĂ la Cotroceni – Ludovic Orban, Marcel Vela și Victor Costache, discuții cu președintele Iohannis

Multe alte ţări occidentale nu par să fi învăţat din exemplul Italiei, având în vedere tendinţa îngrijorătoare a oamenilor de a ignora sfaturile legate de coronavirus şi de normele de prevenire a răspândirii infecţiei.

Nick Chater, reputat profesor în ştiinţe comportamentale de la Warwick Business School, a declarat pentru CNN că aceste reacţii nu sunt anormale, comentând că liderii occidentali au transmis „mesaje contradictorii” închizând treptat instituţiile şi locurile favorite ale oamenilor.

„Consider că atunci când oamenii sunt sfătuiţi cu blândeţe să facă un lucru, majoritatea vor prefera să asculte şi să nu mai persiste în comportamentul respectiv”, a spus acesta.

„În China, măsurile au fost poate mai drastice decât trebuia, dar ştim însă că interdicţiile realmente severe vor funcţiona. În Coreea de Sud, unde oamenii au avut mult mai multă libertate de deplasare, s-a mizat pe testare la scară largă. Probabil că e necesară o combinaţie a acestor strategii”, a adăugat Chater.

„Este un eşec uriaş de comunicare”, a adăugat Chater, îndemnând publicul larg să asculte sfaturile care să ajute la prevenirea răspândirii Covid-19.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.