Frumusete si sanatateVIDEO Asia e în ALERTĂ MAXIMĂ în fața noului virus fără leac

VIDEO Asia e în ALERTĂ MAXIMĂ în fața noului virus fără leac

Numeroase ţări din Asia şi-au consolidat marţi controalele împotriva răspândirii noului virus asemănător SARS, care a provocat moartea a şase persoane în China şi alimentează temeri cu privire la o criză sanitară mondială, relatează AFP, potrivit news.ro.

De la Bangkok la Hong Kong şi din Singapore la Sydney, autorităţile procedează la controlae sistematice la sosirea zborurilor provenind din zone cu risc, după ce Beijingul a confirmat că acest nou coronavirus este transmisibil de la om la om.

China a înregistrat marţi 77 de cazuri noi – totalul crescând astfel la 300 -, în contextul în care boala a făcut trei victime la Wuhan (centru), epicentrul epidemiei care a contaminat mai multe alte persoane în Japonia, Coreea de Sud şi Thailanda.

Un prim caz a fost anunţat de asemenea marţi în Taiwan.

Iar 922 de pacienţi rămân sub observaţie în spitale chineze, potrivit unor date comunicate de către autorităţile sanitare.

Wang Guangfa, unul dintre medicii membri ai Comisiei Naţionale chineze a Sănătăţii care anchetează cu privire la epidemie a anunţat marţi la o televiziune de la Hong Kong că este infectat cu virusul.

Citește și: Prognoza meteo pe DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Ce SURPRIZE ne rezervă vremea

Organizaţia Mondială a Sănătăşii (OMS) se reuneşte miercuri pentru a stabili dacă este oportun să declare o ”urgenţă de sănătate publică la nivel mondial”.

Autorităţile thalandeze au implementat detectoare termice obligatorii în aeroporturile de la Bangkok, Chiang Mai, Phuket şi Krabi, pentru pasageri provenind din zone chineze cu risc.

Într-un comunicat, ministrul thailandez al Sănătăţii Anutin Charnvirakul a anunţat că aceşti pasageri sunt controlaţi ”fără excepţie” şi plasaţi sub observaţie – în carantină – timp de 24 de ore, în cazul în care prezintă semne de febră.

”ALERTĂ MAXIMĂ”

Thailanda primeşte numai ea un sfert din zbrurile internaţionale cu plecare de la Wuhan, un oraş cu 11 milioane de locuitori, în care boala a fost depistată pentru prima oară în decembrie, într-o piaţă.

Cu ocazia Anului Nou chinezesc, care începe în acest weekend, aproximativ 1.300 de pasageri ar urma să zboare zilnic pe această traiectorie, iar regatul încearcă să evite orice risc al unei epidemii, în contextul în care sezonul turstic se află în toi.

La Hong Kong, autorităţile se declară în ”alertă maximă”, în contextul în care amintirea epidemiei SARS (sindromul respirator sever acut) care s-a soldat cu câteva sute de morţi în perioada 2002-2003 este în continuare prezentă.

”Suntem pregătiţi pentru ceea ce este mai rău. Nu am lăsat garda jos”, a declarat presei Matthew Cheung, numărul doi în Executivul de la Hong Kong.

Aeroportul din oraş, unul dintre cele mai frecventate din lume, procedează deja, în perioada normală, la controlul termic al tuturor pasagerilor. Cei care sosesc de la Wuhan este necesar să completeze şi un formular. Ei se expun unor sancţiuni care pot merge până la şase luni de închisoare în cazul în care mint.

Vastele frontiere tetestre ale Chinei fac, de asemenea, obiectul unui examen minuţios.

În Vietnam, Ministerul Sănătăţii a proclamat un ”risc de infecţie mare” şi a ordonat controale consolidate la frontiera de nord, un intens loc de trecere între cele două ţări.

Tulpina incriminată este un nou timp de coronavirus -o familie în care se află un mare număr de virusuri. Ele pot provoca boli benigne omului – precum o răceală -, dar şi boli mai grave, precum SARS.

IZOLARE, CARANTINĂ

Zhong Nanshan, un om de ştiinţă chinez din cadrul Comisiei Naţionale a Sănătăţii, a declarat luni seara că transmiterea prin contagiune între persoane este ”dovedită”. Aceasta a fost prima oară când s-a făcut o asemenea afirmaţie în mod public.

OMS estimează, la rândul său, că animalul pare să fie ”sursa primară cea mai verosimilă” şi că există”o transmitere limitată de la om la om, prin contact strâns”.

Din 8.096 de cazuri, virusul SARS s-a soldat cu 774 de morţi în lume, dintre care 349 în China continentală şi 299 la Hong Kong, potrivit OMS. Organizaţia internaţională a criticat violent Beijingul, la vremea respectivă, din cauză că a întârziat să dea alerta şi a încercat să muşamalizeze amploarea epidemiei.

În perioada de vârf a călătoriilor dinainte de Anul Nou chinezesc, sâmbătă, care alimentează temeri cu privire la o accelerare a contaminărilor, preşedintele Xi Jinping a îndemnat luni la oprirea epidemiei.

Consemnele nu au întârziat să fie aplicate.

Beijingul a anunţat marţi că clasează epidemia în aceeaşi categorie cu SARS. Izolarea devine astfel obligatorie în cazul persoanelor diagnosticate cu această boală. Măsuri de carantină pot fi decretate.

 

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.