EditorialVinurile The Iconic Estate, din portofoliul Alexandrion Group, au câştigat numeroase medalii...

Vinurile The Iconic Estate, din portofoliul Alexandrion Group, au câştigat numeroase medalii la International Wine and Spirit Competition 2020

Noi medalii pentru vinurile produse de crama The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group: acestea s-au remarcat prin gustul autentic, notele şi nuanţele armonizate optim şi atributele unice, la International Wine and Spirit Competition 2020 (IWSC), un concurs cu notorietate ȋn industria băuturilor alcoolice, cu o tradiţie de peste 50 de ani. Vinuri din gamele  destinate atât pieţei interne câşi celei externe au fost premiate cu numeroase medalii la IWSC 2020. Juriul competiţiei, format din experţi internaţionali- producători, somelieri, distribuitori, buyeri şi influenceri- a degustat „ȋn orb” vinurile The Iconic Estate şi le-a evaluat ȋn raport cu vinuri din alte 90 de ţări. Competiţia este organizată ȋn fiecare an, ȋn Marea Britanie.

Combinaţia inedită dintre notele de ananas, grapefruit şi mere i-a adus vinului La Crama Sauvignon Blanc, medalia de bronz la IWSC 2020. De un roşu intens, cu note de prune coapte, vinul La Crama Merlot a obţinut, de asemenea, o medalie de bronz ȋn cadrul competiţiei.

Câteva dintre vinurile din gama Mythological Collection au fost premiate cu medalii de bronz, acordate vinurilor bine realizate, care crează o experienţă plăcută pentru consumatori. Elegant şi complex, Hyperion Pinot Grigio are nuanţe fresh de caise şi mere verzi şi delicate note forale, ȋmpletite armonios pe un fundal uşor mineral. Structura robustă, dar totodată rafinată a vinului Hyperion Fetească Neagră a fost, de asemenea, apreciată de juriul competiţiei IWSC 2020, cu medalie de bronz.

Vinul Colina Piatra Albă – Alb (cupaj: Chardonnay, Viognier, Fetească Albă) s-a facut remarcat prin gustul său fructat și finalul lung, ușor floral și mineral, calităţi care i-au adus o medalie de bronz.

Prahova Valley Sauvignon Blanc, unul dintre cele patru vinuri albe din gama Prahova Valley, cu o tradiţie de 17 ani pe piaţa din România a câştigat o medalie de bronz ȋn cadrul competiţiei.

Produse la Cramele Rhein CIE Azuga, ȋncă din 1892, după o metodă tradiţională din Franţa, vinurile spumante Rhein Extra reprezintă cea mai veche şi recunoscută marca de vin spumant din România. Vinurile Rhein Extra sunt, totodată, marca oficială a Casei Regale a României şi au fost premiate cu medalie de bronz la IWSC 2020.

Vinurile The Iconic Estate sunt disponibile ȋn marile lanţuri de magazine, magazinele de proximitate, locaţiile HoReCa, online shop-urile partenerilor Alexandrion Group şi pe iconicdrinks.shop, parte a Alexandrion Group.

****

THE ICONIC ESTATE, parte a Alexandrion Group, este producător, exportator și importator selectiv de vinuri spumante și liniștite. Compania deține instalații de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Crama din Tohani, Gura Vadului, are una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare și o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri de vin anual, reprezentând  aproximativ 5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale. THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit al doilea cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România.

THE ICONIC ESTATE deține peste 255 de hectare de podgorii, cea mai mare parte dintre ele într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, Dealu Mare – o regiune care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale, similară cu două celebre regiuni vini-viticole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.

Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE, sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după o metoda tradițională din Franța. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.

Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Millennium, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley, La Crama și altele.

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...