Frumusete si sanatateViorica Dăncilă, discuţie cu un protestatar: 'Sunt medici din Ungaria care vor...

Viorica Dăncilă, discuţie cu un protestatar: ‘Sunt medici din Ungaria care vor să vină la noi’ (VIDEO)

Premierul Viorica Dăncilă a avut discuție cu un protestatar, la ieșirea din Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde a fost, vineri, în vizită. Ea a fost întrebată ce mesaj le transmite tinerilor de peste hotare, cărora le-ar fi teamă să revină în țară, și a răspuns că Guvernul a mărit salariile, transmite Mediafax.

La finalul vizitei pe care a făcut-o, vineri, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, Viorica Dăncilă a fost oprită de un protestatar, care a întrebat-o ce mesaj le transmite tinerilor plecați peste hotare, dar care ar vrea să se întoarcă, dar le este frică de ce ar putea găsi aici.

„Cred că cele mai multe plecări din țară au fost în 2009, când s-au tăiat pensii și salarii, când s-au închis școli și spitale. A trebuit să preluăm o situație nu tocmai bună, și nu vreau să dau întotdeauna vina pe vechea moștenire, dar noi am încercat să facem lucruri foarte bune, și, pentru că ne aflăm într-un spital, spuneți-mi ce guvern a ridicat salariile medicilor așa cum am făcut-o noi. Și nu este ușor. Și asta din respect pentru medici, fiindcă vrem să rămână medicii în România. Am adus salariul unui medic la 4.000 de euro. Sunt medici din Ungaria care vor să vină în România. Sunt medici care nu au mai plecat, cu toate că sunt foarte căutați, foarte buni specialiști. Dar am încercat să creăm condițiile să rămână aici, în țară”, i-a spus premierul protestatarului.

Întrebată de protestatarul George Chelaru dacă Guvernul va face modificări la Legile Justiției, premierul a spus că nu și că singurele modificări pentru care ar face excepție sunt cele care vizează înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie.

„Eu am spus încă ceva și repet: acest guvern nu va interveni în justiție. Acest guvern nu va face modificări pe justiție. Singurul lucru la care voi face referire și la care sunt dispusă să fac o excepție este referitor la războiul împotriva criminalității în înăsprirea pedepselor, înăsprirea pedepselor pentru crimă, pentru viol, pentru pedofilie. Dar, în rest, vreau să las magistrații să facă justiția”, a mai spus premierul.

Viorica Dăncilă a fost huiduită și i s-a cerut demisia când a plecat de la Spitalul de Neurochirurgie către maternitatea Cuza Vodă, unde a vizitat secția de Neonatologie, secția de Prematuri și biserica din curtea spitalului.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.