Frumusete si sanatateVlad Voiculescu (PLUS), fost ministru al Sănătăţii, critici dure pentru Guvern: 'Lucrăm...

Vlad Voiculescu (PLUS), fost ministru al Sănătăţii, critici dure pentru Guvern: ‘Lucrăm din nou cu aceiaşi oameni cu care am lucrat la Colectiv’

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a criticat duminică în termeni duri decizia autorităţilor de numire a mediului Cătălin Cârstoiu în funcţia de manager al Spitalului Universitar, afirmând că acesta era la conducerea Spitalului Universitar în momentul producerii incendiului din Clubul Colectiv, ppoziţia din care a gestionat „deplorabil” situaţia tinerilor arşi internaţi în unitatea medicală.

„Lucrăm din nou cu aceiaşi oameni cu care am lucrat la Colectiv”, a afirmat Vlad Voiculescu duminică, într-o conferinţă de presă susţinută online, alături de mai mulţi reprezentanţi ai Alianţei USR PLUS.

Acesta a criticat numirea doctorului Cătălin Cârstoiu la conducerea Spitalului Universitar Bucureşti, amintind că acesta era manager al aceleiaşi unităţi sanitare în momentul producerii incendiului de la Colectiv şi acuzând că acesta a gestionat „deplorabil” situaţia.

În acest context, Voiculescu a dat exemplul tânărului Alexandru Hogea, rănit, în incendiu şi internat la Spitalul Universitar, al cărui transfer către un spital din străinătate a fost întârziat, fapt care a dus la deces.

„Asta vrem să facem? Vrem să gestionăm această criză la fel cum am gestionat criza de la Colectiv? Asta face guvernul PNL?”, a spus Voiculescu.

Acesta a cerut transparenţă din partea autorităţilor în ceea ce priveşte achiziţiile şi dotările de echipamente şi materiale sanitare necesare gestionării crizei sanitare.

„Nu e momentul unor declaraţii pe surse, e cazul unei comunicări coerente, să ştim care sunt nevoile reale ale spitalelor, să ne apărăm medicii. (…) Avem nevoie să ştim cine va cumpăra, ce a cumpărat, ce urmează să cumpere, de ce este nevoie” a mai afirmat fostul ministru al Sănătăţii.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti Adriana Nica a fost suspendat din funcţie pentru deficienţe de management şi pentru că nu a decis măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus în rândul pacienţilor şi al personalului medical. Postul va fi preluat de Cătălin Cârstoiu, care a mai deţinut această funcţie.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.