Epson a dezvoltat primul aparat din lume ce reciclează hârtia instantaneu. Procesul durează doar 3 minute, iar aparatul poate fi folosit în orice companie.
Aparatul se numește ”PaperLab” și se preconiează că va fi comercializat mai întâi în Japonia, începând chiar cu anul acesta, urmând ca apoi să își extindă vânzările în restul lumii.
Caracterul inovator al aparatului provine din faptul că este un sistem compact ce reciclează hârtia utilizată, transformând-o în hârtie nouă fără a utiliza apă.
În mod normal, hârtia se reciclează printr-un proces extensiv ce implică transportul hârtiei uzate de la biroul ce a folosit-o la o companie de reciclare. Apoi ea este transportată într-un magazin sau librărie și abia în următoarea etapă ajunge înapoi în companie.
Cu PaperLab hârtia se reciclează chiar în interiorul companiei care o utilizează, fără a mai fi nevoie de intermediari. Compania respectivă salvează astfel timp și bani.
În plus, aparatul este foarte eficient din punct de vedere al timpului. Acesta poate produce în medie 14 foi A4 pe minut și aproximativ 6700 foi noi într-o zi de lucru. Utilizatorii pot produce mai multe tipuri de hârtie, în diferite formate, dimensiuni și de diferite grosimi, ba chiar și hârtie parfumată.
Așadar, nu mai este nevoie de un tocător de hârtie deoarece PaperLab acoperă și această funcție. Iată cum acest aparat reciclează instantaneu hârtia: