Vinarsul Brâncoveanu XO, VSOP, VS, noua identitate vizuală dezvaluită la Paris

  Top Tabu
  08/06/2019
  Comentariile sunt închise pentru Vinarsul Brâncoveanu XO, VSOP, VS, noua identitate vizuală dezvaluită la Paris

Celebrul vinars Brâncoveanu, produs de Alexandrion Group, are acum o nouă identitate vizuală. Noua imagine premium, originală și distinctivă a Brâncoveanu XO, VSOP și VS a fost prezentată pentru prima dată la Paris, în cadrul unui eveniment dedicat brandului, în data de 29 mai 2019. Reprezentant al uneia dintre cele mai complexe categorii de spirtoase își propune să rămână etalon național și să fie consacrat internațional ca o premieră românească definită de autenticitate, unicitate și calitate superioară.

„Vinarsul Brâncoveanu este un produs nobil, un produs care trebuie să fie înțeles înainte de a fi consumat. Noua înfățișare a gamei a fost creată pentru a întări ideea de poziționare premium a brandului și pentru a sublinia expresia actuală a valorilor puternice înrădăcinate în istoria sa”, a declarat Stelios Savva, CEO Alexandrion Group.

Brâncoveanu este un brand premium de vinars, recunoscut pentru autenticitatea, unicitatea și calitatea superioară a produselor sale atât local, cât și internațional. Acum Brâncoveanu are o nouă identitate care vine să consolideze imaginea premium a brandului: o sticlă cu o nouă stilizare  cu emboss „Centuries Old Romanian Craft” și semnătura Brâncoveanu pentru unicitate, un nou logo, o nouă etichetă și o cutie individuală pentru un aspect  de impact, rafinat și foarte atractiv.

„În calitate de specialiști în designul mărcilor pentru brandurile de lux, nu facem compromisuri când vine vorba de frumusețe și atenția la detalii. Rezultatul muncii noastre este triggerul care determină comportamentul de cumpărare al consumatorilor. Crearea unei conexiuni emoționale cu aceștia rămâne obiectivul nostru final, deoarece este ceea ce îi va face să iubească marca și să rămână loiali. Noua prezentare a lui Brâncoveanu este îndrăzneață, puternică, dar elegantă și rafinată. Este îmbinarea perfectă între istorie și modernitate. Fără îndoială, succesul său va depăși așteptările”, a declarat Julien Zylbermann, international brand designer.

Vinarsul Brâncoveanu îsi are originea în istoria României, întruchipată într-una una dintre cele mai ilustre figuri istorice, un conducător emblematic, o valoare simbolică a culturii românești. Cele peste 2 decenii de pace din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu sunt celebrate acum într-un pahar de vinars de o calitate excepțională. Vinarsul este o categorie complexă. Varietatea este dată, în primul rând, de gradul de învechire, dar și de cupajul care formează băutura finală. Cu cât este ținut mai mult la învechit, cu atât mai complex devine din punct de vedere gustativ și olfactiv. Astfel, de la gamele de baza VS (Very Special – învechite trei ani) și VSOP (Very Special Old Pale – învechite cinci ani) se poate ajunge la XO (Extra Old), care necesită o învechire, de minimum șapte ani, dar care poate fi ținut și zeci de ani înainte de a fi îmbuteliat.

Vinars Brâncoveanu

Cules din istorie.

Făcut așa cum trebuie, pentru ca tu sa-l bei asa cum vrei. Până la capăt.

“Pentru mine, vinars Brâncoveanu este un traseu de descoperire continuă. De la tânărul și expresivul vinars VS, spre mai experimentatul și complexul Brâncoveanu VSOP, pentru a încheia degustarea cu Brâncoveanu XO, o bijuterie lucrată fin, o poveste în sine, una care deschide dialogul și invită pe cel care îl degustă să își creeze propriile povești”, a declarat Marinela Ardelean, Global Brand Ambassador Vinars Brancoveanu.

Brâncoveanu VS – are un timp de învechire de 3 ani și se recomandă a fi consumat ca bază sau introdus în cocktail-uri. Se adresează unei categorii de consumatori numită BRAVE – cei care încă încearcă să se definească, care caută un drum, care au curajul să ceară sprijin sau îndrumare, fără frică, să experimenteze ceva nou.  A acumulat numeroase premii de-a lungul timpului, printre care: în 2017 și 2019 a primit 88, repectiv 93 de puncte la Ultimate Spirits Challenge (SUA) și a fost medaliat cu Aur la Michelangelo International Spirits Awards.

Brancoveanu VSOP – este învechit 5 ani, poate fi consumat curat sau folosit ca bază de cocktail-uri adresându-se unei categorii numite HERO – cei care muncesc din greu pentru a atinge noi înălțimi, care au puterea de a inspira și deschiderea spre a fi inspirați. A primit numeroase premii, printre care: în 2017, 2018 și 2019 a acumulat, 88, 94, respectiv 90 de puncte la Ultimate Spirits Challenge(SUA) și a fost medaliat cu Aur la Michelangelo International Spirits Awards.

Brâcoveanu XO  – este creat pentru cei care apreciază noblețea unui sortiment legendar. Având în componență o cupă excepțională și fiind învechit 7 ani produsul se adresează unei categorii de consumator titrat numit NOBLE – cei care s-au dovedit a fi autentici, puternici, curajoși, dinamici, care au atins un statut social și au o poveste frumoasă de carieră, cei care sunt deschiși să împărtășească înțelepciunea și experiențele în societate. A fost distins cu numeroase premii, printre care: în 2017, 2018 si 2019 a primit 90, 93, respectiv 96 de puncte la Ultimate Spirits Challenge(SUA) și a fost medaliat cu Argint la San Francisco World Spirits Competition și cu Aur la SIP Awards în 2018.

“Colaborez cu grupul Alexandrion de mai mult de 15 ani pentru supravegherea procesului de distilare, maturare și cupajare a vinarsului Brâncoveanu și am o experiență de peste 35 de ani în domeniul băuturilor spirtoase, atât în Franța, cât și la nivel internațional.
Din rolul meu de Master Blender, împreună cu echipa Alexandrion, asigurăm de la an la an coerența și continuitatea calității extraordinarului vinars. Cel mai tânăr din gama Brâncoveanu, VS, este un amestec de distilate de vin maturate timp de minimum 3 ani, având un gust fructat cu ușoare note de afuma; VSOP este maturat timp de cel putin 5 ani, având un gust fin lemnos, cu note de vanilie. Armonia perfectă se regăsește în vedeta gamei, XO, maturat cel putin timp de 7 ani, având un gust de fructe uscate, de nuc, cu subtile note de tutun și lemn dulce”, 
a declarat Jean Francois Joumier, Master Blender.

Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea printr-o achiziţie în domeniul producţiei de vin din România, completând astfel oferta noastră cu vinuri liniștite și spumante premiate.


About