Chinezii au făcut o replică a Titanicului care va lovi chiar și un aisberg

  ioana
  12/02/2016
  Comentariile sunt închise pentru Chinezii au făcut o replică a Titanicului care va lovi chiar și un aisberg

O companie din China a construit o replică a Titanicului în valoare de 150 milioane de dolari. Replica va fi ancorată permanent pe râul  Daying Qi din Sichuan, iar un simulator va folosi cea mai performantă tehnologie pentru a recrea momentul în care vasul Titanic a lovit aisbergul în 1912. 

Replică a Titanicului

Turiștii din China vor avea în curând ocazia de a vedea o replică a Titanicului chiar și în cele mai mici detalii. O noapte pe vasul care va recrea atmosfera de lux din 1912 va costa 315 lire sterline. Vizitatorii se vor putea bucura de toate detaliile care au creat originalul vas Titanic, de la mânere și întrerupătoare până la sala de bal și petrecerile la piscină.

Replică a Titanicului

Turiștii vor avea ocazia să retrăiască chiar și fatidicul moment în care Titanicul s-a lovit de aisberg datorită unui simulator cu efecte de lumini și sunet.

Qixing Energy Investment Group, compania care va produce această replică a Titanicului, va investi aproximativ 150 milioane de dolari pentru a reconstrui vasul de lux. Compania a anunțat că va pune la dispoziție un număr limitat de 5000 de bilete, începând cu data de 15 iunie. Deschiderea oficială va avea loc însă abia în octombrie 2017.

Replică a Titanicului

Chiar și mâncarea va fi aceeași ca pe vasul original. Compania care va produce această replică a Titanicului va lucra chiar și cu producătorii filmului Titanic pentru a se asigura de acuratețea detaliilor.

Replica Titanic 4

Su Shaojun, CEO-ul companiei a declarat:

Titanic este o navă incredibilă, iar noi o vom reînvia. Această nouă construcție nu este numai o modalitate de comemorare, ci și pentru a face acest vas cât mai cunoscut publicului. Noul Titanic va oferi o experiență de vis.

O altă replică a Titanicului va fi construită, de data aceasta de către o companie din Australia. Titanic II va reproduce de asemenea eleganța și luxul navei originale și va porni în prima sa călătorie în 2018. Ancora se va ridica în China, iar destinația va fi Dubai.

Investiția companiei australiene Blue Star Line a fost de 300 de milioane de dolari, astfel că deși atmosfera va fi una de epocă, măsurile de siguranță vor fi cât se poate de moderne.

 


About