Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) solicită companiilor din domeniu din țară “prudență maximă” și să anunțe dacă primesc “oferte suspecte”, după un furt de dispozitive medicale (pentru gastroscopie și colonoscopie) înregistrat în Spania, potrivit 360MEDICAL.ro.
Citeşte şi: Lovitură pentru justiţiabili de la Ministerul Sănătăţii; Se scumpesc expertizele medico-legale
“ANMDMR a fost informată despre un caz de furt de dispozitive medicale, anchetat de autoritățile din Spania”, a precizat agenția.
Este vorba de 10 dispozitive medicale – 4 aparate FUJIFILM EG-530 FP (gastroscop) și 6 aparate FUJIFILM EC-530 FL (colonoscop).
“Pentru a preveni reintroducerea acestor produse în lantul legal de distribuție, vă rugăm să manifestați prudență maximă și să vă asigurați că produsele pe care le primiți provin de la distribuitori avizați. În cazul în care primiți oferte suspecte, vă rugăm să ne informați de urgență”, a menționat agenția.