Mânzatu: Pregătim ghidurile pentru 4 programe de screening; vreau să le lansăm pe costuri simplificate şi ne străduim să avem aprobarea CE cât de repede

  Top Tabu
  26/09/2019
  Comentariile sunt închise pentru Mânzatu: Pregătim ghidurile pentru 4 programe de screening; vreau să le lansăm pe costuri simplificate şi ne străduim să avem aprobarea CE cât de repede

Ministerul Fondurilor Europene pregăteşte ghidurile pentru etapa de pornire a caravanelor de screening pentru depistarea cancerului de sân, cancerului colorectal, cancerului de col uterin şi hepatitei, pe care doreşte să le lanseze pe costuri simplificate, a anunţat, joi, ministrul de resort, Roxana Mînzatu, la un eveniment de specialitate.

Aceste caravane urmează să pornească în lunile octombrie şi noiembrie.

„(…) nu avem încă pe programele de screening lansate apelurile pentru etapa de caravane pe care ni le propunem pe zona de cancer de sân, cancer colorectal, cancer de col uterin şi hepatită. Aţi trecut doar prin etapa I de formare şi metodologie, deoarece ne dorim ca această etapă a doua (de caravane – n. r.) să se deruleze cu cât mai puţină birocraţie folosind aceste costuri simplificate care să vă ajute pe cei care derulaţi proiectele să fie mult mai uşor la decontare şi să nu se încurcăm în hârtii la nesfârşit”, a transmis ministrul la evenimentul de promovare „Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman”.

Potrivit şefului de la Fonduri Europene, Comisia Europeană trebuie să aprobe utilizarea acestor costuri simplificate pentru aceste patru programe de screening, subiectul urmând să se discute pe 8 octombrie, la Bruxelles.

„Comisia Europeană trebuie să aprobe nişte documente cu privire la utilizarea acestor costuri simplificate pentru aceste patru programe de screening. Noi le-am trimis în luna august serviciilor Comisiei Europene. Pe 8 octombrie voi fi alături de colegii mei la Bruxelles, unde discutăm cu DG Employment – ei ne aprobă aceste costuri simplificate – şi ne străduim să avem un răspuns favorabil de la ei. Noi le-am cerut să avem acest răspuns urgent. Noi ne propunem să lansăm ghidurile pentru etapa de pornire a caravanelor în octombrie şi noiembrie, conform calendarului MFE. Le-am comunicat cât de ferm am putut că este o prioritate pentru noi şi că avem nevoie de sprijinul lor. Asta vom spune şi când mergem la Bruxelles, pe 8 octombrie, şi sper să reuşim să ne ţinem de cuvânt şi să le lansăm la timp pe costuri simplificate. Pentru dumneavoastră şi pentru noi e bine să lucrăm aşa. Deci, pregătim aceste patru ghiduri pe aceste patru programe de screening şi vreau să le lansăm pe costuri simplificate. Ne vom strădui să avem aprobarea Comisiei cât mai rapid, la timp”, a explicat Roxana Mînzatu.

Ministrul a precizat că programele de screening nu vor viza doar categoriile defavorizate, ci şi toată populaţia activă, toată forţa de muncă.

„Partea de screening-uri astăzi înseamnă 263 de milioane de euro, o sumă importantă. Sunteţi majoritatea în etapa I, în care se elaborează metodologia prin care se formează personalul care va pleca în ţară în caravane, care vor oferi această posibilitate de testare, analiză gratuită, depistare precoce a unor patologii populaţiei României. Am avut această discuţie cu colegii din CE legată de maniera în care înţelegem noi să investim banii europeni în sănătate şi în general Fondul Social European este o finanţare dedicată combaterii sărăciei şi sprijinirii categoriilor defavorizate, iar colegii mei din Ministerul Fondurilor Europene au susţinut întotdeauna faptul că ne dorim să avem o forţă de muncă sănătoasă, activă, să avem o economie competitivă. Este punctul de la care trebuie să pornim atunci când decidem să investim bani în programele de sănătate şi este extrem de important să putem să oferim aceste servicii de testare, de analiză, de diagnosticare tuturor, nu doar categoriilor vulnerabile, pentru că până la urmă atunci când populaţia activă, în forţă, cea care este la muncă este afectată de îmbolnăviri care uneori se poziţionează pe patologii din acestea netransmisibile – înţeleg că cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire şi deces la populaţia activă este infarctul şi accidentul vascular. Iată, avem o linie de finanţare lansată pe screeningul pe risc cardiovascular, ceea ce este extrem de important. De aceea încercăm să explicăm de ce gândim aceste programe de screening ţintite nu doar către categoriile vulnerabile, către populaţia care are un statut material şi o afectare materială mai pregnantă, ci către toţi locuitorii României, toată piaţa noastră a forţei de muncă”, a detaliat ea.

Ministerul Fondurilor Europene a organizat joi evenimentul de promovare „Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman”, prin care Direcţia de Comunicare a MFE urmăreşte mai buna promovare a oportunităţilor de finanţare disponibile prin programele operaţionale gestionate de instituţie.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai altor instituţii relevante în procesul de atragere a banilor europeni în sectorul medical.

Sursa


About