Tiberiu Vasilache a cucerit turneul RTP Tenis Cup 2019. Este primul său titlu în circuitul RTP

  Top Tabu
  09/05/2019
  Comentariile sunt închise pentru Tiberiu Vasilache a cucerit turneul RTP Tenis Cup 2019. Este primul său titlu în circuitul RTP

RTP, circuitul de tenis rezervat jucătorilor amatori din România, are de azi un nou campion. Tiberiu Vasilache a câştigat duminică, turneul RTP Tenis Cup, competiţie de nivel RTP 100, rezervată jucătorilor începători.

Tiberiu Vasilache, revenit în circuitul RTP după o pauză de un an, a reuşit să plece acasă cu marele trofeu al turneului RTP Tenis Cup 2019.

Rămas fără clasament, Tiberiu Vasilache a jucat în primul tur cu Cristian Diaconu pe care l-a învins în două seturi, scor 4-0, 4-1.

În optimi, Tiberiu s-a impus în două seturi, scor 10-6, 10-5, în faţa lui Cristian Andreescu, favorit numărul opt al turneului RTP 100. În sfeturi, Tiberiu Vasilache l-a eliminat pe favoritul numărul patru al turneului, Gabriel Stancu, scor 8-10, 10-5, 10-6. În semifinale s-a impus în trei seturi în faţa lui Adrian Cîrlan, scor 10-7, 6-10, 10-9. Iar în finală a câştigat primul set cu 4-3 în faţa lui Alexandru Cristescu iar la începutul setului doi, la scorul de 30-0, adversarul său s-a retras din cauza unei accidentări la gamba stângă.

Astfel că Tiberiu Vasilache a plecat acasă cu trofeul turneului RTP Tenis Cup 2019, un premiu în bani în valoare de 250 lei, o ciocolată Alexandrion şi un voucher de reducere de la Wilson, dar şi cu 100 de puncte RTP. Graţie acestei performanţe, Tiberiu Vasilache este calificat direct la Truneul Campionilor RTP din luna octombrie 2019.

Alexandru Cristescu a acces direct în optimi de finală după retragerea lui Rareş Crăciun, favorit numărul cinci al turneului. În optimi, Alexandru Cristescu l-a eliminat pe Vlad Cornel, scor 9-10, 10-9, 10-9. În sferturi s-a impus în faţa lui Ciucă Iulian Vlăduţ, scor 10-4, 10-3, iar în semifinale l-a eliminat pe principalul favorit al turneului, Cătălin Bosoancă, scor 7-10, 10-5, 10-5. Debutant în circuitul RTP, Alexandru Cristescu bifează astfel prima sa finală RTP, iar pentru acest lucru a fost recompensat cu un premiu în valoare de 150 lei, o ciocolată Alexandrion, un voucher de reducere de la Wilson, trofeul finalistului şi 70 de puncte RTP.

La turneul RTP 100, RTP Tenis Cup  2019 au luat parte 28 de jucători, dintre care 13 au fost jucători debutanţi în circuitul de tenis Romanian Tenis Premium.

Arbitrii turneului au fost: Florin Cristea, Cristian Tudose, Gabriel Stancu iar Supervizor şi arbitru principal – Sebastian Popescu.

Alexandrion Group România, Dr. Oetker, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Wilson România sunt sponsorii circuitului Romanian Tenis Premium.


About