La finalul anului 2018, autoritățile din sănătate anunțau o măsură așteptată de producători și de pacienți de 6 ani – creșterea bugetului alocat medicamentelor. De la 1 miliard 515 milioane lei alocați în fiecare trimestru la 1 miliard 595 milioane lei.
Bugetul a fost ajustat cu rata inflației, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 5%, dar cu toate acestea este o creștere insuficientă. Diferența dintre bugetul pe care îl aloca autoritățile pentru a plăti pentru tratamentele pacienților și nevoile reale de tratament, chiar și după creșterea bugetară, este de aproximativ 2 miliarde de lei anual.
Întrebarea este ce se întâmplă cu această diferență? Diferența o acoperă companiile farmaceutice prin taxa clawback, o măsură temporară introdusă în 2009, dar care și astăzi este în vigoare fiind cea mai bine colectată taxă din România. Astfel, companiile farmaceutice au ajuns să plătească, prin clawback tratamentul a 1 din 4 pacienți români.
Conform Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), această taxă s-a dublat în ultimii 3 ani, de la 12,4% în trimestrul trei al anului 2015 la 24,6% în trimestrul unu al anului 2019. Estimările aceleiași asociații arată că taxa va ajunge la 30% până la finalul acestui an dacă mecanismul ei rămâne neschimbat. Producătorii de medicamente inovatoare o descriu ca fiind o măsură lipsită de predictibilitate și de transparență și au propus o serie de măsuri, cum ar fi plafonarea taxei la un nivel diferit pentru medicamentele originale și cele generice și eliminarea din calculul taxei a consumului din spitale. Toate acestea însoțite de o creștere a bugetului alocat medicamentelor.
Dincolo de taxa clawback, România practică politica celui mai mic preț la medicamente. Prețul unui medicament care se eliberează pe rețetă are prețul reglementat în România. Se stabilește în funcție de 12 țări care sunt considerate țări de referință, ţări precum Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Slovacia.
Din cauza taxei clawback și a politicii de preţ, în ultimii patru ani, peste 2000 de medicamente au dispărut din România, dintre care 400 sunt medicamente inovatoare, fără alternativă terapeutică în piată.
Măsurile sunt implementate de ani buni și treptat au generat o criză de medicamente în România. Pacienții au acces limitat la tratamente, atât la cele care sunt deja pe piața din România și ar trebui să se găsească în farmacii, cât şi la medicamente noi, de ultimă generație, care încă nu au fost evaluate pentru a intra la compensare.
Medicamentele de ultimă generație sunt cercetate şi dezvoltate timp de un deceniu şi apariţia unui nou medicament înseamnă de fapt o şansă în plus la viaţă pentru unii pacienţi. Medicamentele noi sunt importante și pentru bugetul sistemului de sănătate pentru că reduc numărul zilelor de spitalizare și alte costuri directe și datorită lor pacienții se pot integra mai repede sau mai ușor în societate. Medicamentele generice, de cealaltă parte, care au la bază aceeași substanță activă ca medicamentele originale, au rolul de a crește accesibilitatea. Companiile nu sunt nevoite să investească resurse în partea de cercetare şi dezvoltare aşa că acestea ajung să aibă prețuri mai mici.
La finalul lui 2018 s-a constituit un grup de lucru pe taxa clawback din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului de Finanțe, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, alături de reprezentanți ai industriei. Ei caută soluții pentru a implementa un mecanism de calcul al taxei clawback care să fie sustenabil, predictibil și transparent.
Oare pacienții cât mai pot aștepta?
