Cum și-a împărțit Cătălin Botezatu averea! Ce le lasă moștenitorilor și de ce și-a făcut testamentul

  Top Tabu
  04/10/2019
  Comentariile sunt închise pentru Cum și-a împărțit Cătălin Botezatu averea! Ce le lasă moștenitorilor și de ce și-a făcut testamentul

Să ai cinci stenturi la inimă și, mai nou, să te apuci de dus o luptă grea și cu cancerul – pentru că asta a pățit Cătălin Botezatu, s-a operat și i s-a scos o tumoare rară din jumătate de colon! -, nu pare deloc surprinzător că te-ai gândit și la testament, nu-i așa? Designerul care a fost mereu deschis cu publicul său și a cam spus tot a mărturisit că și-a împărțit deja averea.

Nu a spus însă și câți bani are. Dar cine nu știe că Botezatu a trăit întotdeauna pe picior mare, înconjurat de lux?

„De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei știu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris.”, a lămurit îndrăgita vedeta, în mare, despre ce este vorba, scrie ziarul Click.

Citește și: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Botezatu, o viață bogată ca un film

Botezatu a ieșit să spună asta pentru că ar fi fost neapărat treaba cuiva, ci pentru că așa a vrut Bote. Care a continuat. ”Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi.”, a explicat, pe scurt, designerul.

La ce viață frumoasă, palpitantă și controversată a avut până la 50 de ani, Botezatu a acumulat cât alții în 9. A străbătut planeta în lung și-n lat, a vizitat șamanii din Amazon și templele din Sri Lanka, Tibetul și Țara de Foc. Bote este un personaj din înalta societate, care a avut însă multe de tras. Era să fie asasinat în Danemarca, a făcut pușcărie în Italia și și-a petrecut un Crăciun plângând în arestul central.

Acum, Cătălin Botezatu se reface după operația foarte grea de extirpare a unei tumori rare. Designerul își ține prietenii la curent cu evoluția stării sale de sănătate și, din fericire, are vești bune.

“În ceea ce mă privește, îmi revin încet, dar sigur. Am făcut un nou control și în curând totul va intra în normal! Mulțumesc încă o dată celor care mi-ați scris mii de mesaje și sunt fericit că nu m-ați uitat!, a fost  mesajul transmis pe Instagram de Cătălin Botezatu.

 

Comentarii:

Sursa


About