Dispar medicamente de pe piață: semnal mare de alarmă tras de asociațiile pacienților

  Top Tabu
  02/11/2019
  Comentariile sunt închise pentru Dispar medicamente de pe piață: semnal mare de alarmă tras de asociațiile pacienților

România are autorizate mai puțin de 4.000 de medicamente, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din media țărilor Uniunii Europene, arată, vineri, Alianța Pacienților Cronici din România, într-o scrisoare, potrivit căreia subfinanțarea duce la lipsa medicamentelor și scăderea șansei la viață, potrivit Mediafax.

Potrivit scrisorii APCR, România are autorizate mai puțin de 4.000 de medicamente, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din media țărilor Uniunii Europene.

„Subfinanțarea sistemului și politica populistă a prețului medicamentului – cel mai mic din UE – nu a făcut decât, azi, să nu mai avem nicio șansă la viață, deoarece am rămas fără medicamente. Intenția unor măsuri pompieristice ale ministrului Sănătății nu au determinat decât panică în rândul pacienților rămași fără tratamente, iar lucrurile s-au agravat de la o zi la alta”, se arată în scrisoarea APCR.

Potrivit acestora, săptămâna viitoare, în 2, 4 Și 6 noiembrie se vor retrage din România încă 21 de medicamente fără alternativă terapeutică.

„Zeci de mii de români, pacienți cronici, nu vor mai avea acces la niciun fel de tratament medicamentos”, avertizează APCR.

Reprezentanții APCR au făcut o radiografie a sistemului de sanitate. Potrivit acestora, pacienții își mai câștigă dreptul la sănătate/tratamente, doar în instanță; au fost lăsați fără medicamentele esențiale și existențiale; disparția medicamentelor fără alternative terapeutice, rămasă fără nicio soluție de la Ministerul Sănătății, face în continuare victime; dispariția medicamentelor cu alternativă terapeutică, nu și-a asumat-o nimeni din rândul comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății sau a societăților profesionale, neținându-se seama de efectele farmacologice diferite ale medicamentelor, inclusiv cele din aceeași clasă terapeutică. Ei mai spun că s-au ignorat studiile clinice care ar fi adus bani la buget și ar fi salvat vieți.

Vezi si: Dacian Cioloș s-a dezlănțuit după ieșirile lui Andrei Caramitru: Nu mă reprezintă pe mine. Nu știu dacă e politician .

Sursa


About