Sorina Pintea a luat FOC după anunțul Corinei Crețu privind spitalele regionale: Știe foarte bine cum au decurs lucrurile

  Top Tabu
  12 months ago
  0
  97

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spune că o surprind spusele Corinei Crețu, care a scris pe Facebook că spitalele regionale vor fi finalizate cu întârziere, în 2027, precizând că programul de construcție este cunoscut de comisarul european și că precizările sale sunt lansate în scop politic.

„Mă surprinde declarația doamnei Corina Crețu, care știe foarte bine care este situația. Dar mă surprinde și mai mult afirmația că aceste spitale au fost amânate intenționat numai pentru a demonstra că dânsa nu a fost un comisar patriot. Ea știe foarte bine cum au decurs lucrurile. În decembrie 2016 se semna un acord cu Banca Europeană de Investiții pentru efectuarea studiilor de fezabilitate, dar primul teren a fost transmis Ministerului Sănătății pentru construcția spitalelor în octombrie 2017”, a declarat ministrul Sorina Pintea, la Digi24.

Ministrul Sănătății a mai subliniat că s-a lucrat la întocmirea studiilor de fezabilitate care sunt finalizate, există două HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Iași și Cluj, urmează și Craiova.

Micul secret din moțiunea de cenzură

„Lucrurile au mers în ritmul pe care dânsa il știe foarte bine și pe care l-am stabilit de comun acord. Amânarea nu este neapărat o noutate. Amânarea finalizării poate voia sa spună, pentru că noi am spus încă de la finalizarea primului studiu de fezabilitate, că experții dau ca dată finală 2024. (…) Între 2024 și 2027 este un interval de timp în care aceste spitale vor fi finalizate conform experților europeni, lucru pe care l-am spus”, a mai spus Pintea.

Corina Crețu cunoaște acest program al spitalelor regionale, iar precizările sale ar putea fi lansate în scop politic, consideră Pintea.

„Au apărut acești ani (termenul până în 2027, n.r.), pentru că banii pentru construcția efectivă vor fi ceruți pentru etapa a doua de programare, care este până în 2027. Deci, teoretic, trebuie să termini construcția până în 2027 ca să accesezi acei bani pe care îi soliciți. Doamna Corina Crețu știe aceste aspecte, dar este un demers politic care nu face bine nimănui”, a mai declarat ministrul.

Precizările vin după ce comisarul european Corina Crețu a scris pe Facebook că spitalele regionale vor fi finalizate în 2027.

„Am sperat să le inaugurăm (spitalele regionale, n.r.) până la încheierea mandatului meu de Comisar European, fiind – pentru mine – o prioritate în toate discuțiile pe care le-am avut cu experții europeni, fie ei de la Banca Europeană de Investiții (care a și realizat studiile de fezabilitate), fie de la Comisia Europeană. Din păcate, după ce inițial s-a spus că ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027… Sentimentul că aceste proiecte de interes național au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un Comisar “patriot” este tot mai puternic, un sentiment pe care îl simt și când vine vorba de transporturi”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *