Un pacient a dat în judecată unitatea sanitară, după ce a fost pus să cumpere două unguente

  Top Tabu
  14/05/2019
  Comentariile sunt închise pentru Un pacient a dat în judecată unitatea sanitară, după ce a fost pus să cumpere două unguente

Un pacient al Spitalului Sf. Spiridon din Iași a dat în judecată unitatea sanitară, după ce a fost pus să cumpere două unguente, deși acestea existau și în farmacia instituției medicale. Conducerea spitalului se apără și spune că medicul nu știa că alifiile erau disponibile în farmacie, scrie Mediafax.

Managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, Ioan Bârliba, a declarat că pacientul care a dat unitatea sanitară în judecată pentru recuperarea banilor a fost internat în secția Chirurgie Plastică, în anul 2017.

Atunci, un medic l-a pus să cumpere două unguente, necesare tratamentului, medicamente care se regăseau însă în farmacia spitalului.

„Unguentele erau în farmacia spitalului, dar medicul nu a știut acest lucru. Nu a sunat să verifice. Pacientul s-a dus și a cumpărat cele două alifii, dar a invocat o sumă mai mare pe care ar fi cheltuit-o. Din verificări, a rezultat că a mințit. El ne-a spus că a dat 1.900 de lei și de fapt erau 1.400 de lei. A și recunoscut că a pus o sumă mai mare”, a declarat Bârliba.

Citește și: Angajații au PROTESTAT la Ambulanța Teleorman, după ce directorul serviciului a fost revocat din funcție

Acesta a precizat că medicul care a îngrijit pacientul este dispus să-i achite contravaloarea celor două unguente.

„I-am zis medicului că eu mă îngrijesc să fie medicamente și atunci și-a făcut mea culpa și a zis că plătește despăgubirea. S-a angajat în scris că-i va plăti medicamentele, dar procesul merge mai departe. Pacientul a invocat o sumă mai mare, ne-a dat în judecată după un an, medicul nu a întrebat dacă există în farmacie, a fost un lanț al slăbiciunilor”, a mai spus directorul Spitalului Sf. Spiridon din Iași.

Ioan Bârliba a adăugat că acesta este primul caz când un pacient dă în judecată spitalul în cei 13 ani de când se află la conducerea unității sanitare.

Sursa


About