Ungureanu (USR): La sistemul sanitar, Sibiul şi Clujul sunt o ruşine; nu trebuie să ne mai umflăm penele cu festivaluri

  Top Tabu
  4 months ago
  0
  49

Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, deputatul USR Emanuel Ungureanu, a criticat, sâmbătă, felul în care arată spitalele publice din Sibiu şi Cluj, afirmând că în aceste oraşe “sistemul sanitar este la pământ, este o ruşine”, potrivit agerpres.

“La sistemul sanitar, Sibiul şi Clujul sunt la pământ, sunt o ruşine. Nu trebuie să ne mai tot umflăm penele cu festivaluri. Dovada civilizaţiei este spitalul şi buda din spital”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu într-o conferinţă de presă.

Acesta a vizitat în ultimii doi ani spitalele din Sibiu şi a criticat felul în care arată secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, deşi aici s-au făcut investiţii semnificative şi majoritatea pacienţilor care completează chestionarele Ministerului Sănătăţii se declară mulţumiţi, potrivit conducerii unităţii spitaliceşti.

Ungureanu a susţinut că secţiile de urgenţă de la Sibiu şi Cluj sunt prea mici şi nu respectă circuitele în aşa fel încât pacienţii să fie în siguranţă.

Deputatul USR afirmă că singura secţie de urgenţă care arată “extraordinar” se află la Suceava.

El s-a referit şi la holul aflat la subsolul unităţii medicale din Sibiu, din care medicii, asistentele şi infirmierele au acces în vestiare. În vestiarul infirmierelor, a declarat el, este mucegai şi peretele este degradat din cauza umezelii.

Deputatul USR a spus că este mulţumit de felul în care arată Spitalul de Pediatrie de la Sibiu şi spitalul din Bistriţa, unde administraţia aparţine PSD, pe care a lăudat-o.

“Vă dau un exemplu în antiteză (…): un spital administrat de partidul la guvernare, Bistriţa. Bistriţa a făcut un spital extraordinar şi administraţia aia este PSD. Bravo lor!”, a mai spus Ungureanu.

Emanuel Ungureanu le-a propus colegilor săi din USR să protesteze în stradă şi să ceară spitale mai bune. Liderul USR Sibiu, Adrian Echert, a afirmat sâmbătă că organizaţia locală va protesta, dacă situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu se schimbă.

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *