Aparat care depistează Hepatita B şi C în zece minute, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

  Top Tabu
  3 months ago
  0
  46

Un aparat de ultimă generaţie, care poate depista virusurile hepatitice şi gradul de fibroz în câteva minute a fost cumpărat de conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Aparatul a costat 120.000 de euro şi 30 de persoane sunt deja programate pentru a fi diagnosticate cu ajutorul lui, potrivit Mediafax.

La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a fost achiziţionat şi amplasat un aparat care poate depista în aproximativ 10 minute bolile ficatului, mai exact infecţiile cu virusurile hepatitice B şi C sau cirozele hepatice.

Aparatul a costat 120.000 de euro şi a fost cumpărat cu bani de la Consiliul Judeţean şi din fondurile spitalului.

Citește și: Țară fondatoare a UE ar putea legaliza canabisul

„Un aparat deosebit care se referă la evaluarea structurii hepatice în profunzime. Mai există un astfel de aparat în Iaşi, dar de generaţie aceasta mai există doar unul în ţară, la Bucureşti. Ne bucurăm că pacienţii noştri şi noi, ca diagnosticieni, putem să beneficiem de o asemenea tehnologe de primă linie. Un astfel de aparat ne ajută să facem acele dosare pentru tratamentul modern al infecţiei cu virus hepatitic B şi C rapid, nu mai durează 6-7 zile până avem rezultatul unei analize, şi avem rezultatul gradului de fibroză în nici zece minute”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă.

30 de pacienţi s-au înscris deja pentru a fi diagnosticaţi cu ajutorul acestui aparat. Dispozitivul medical funcţionează cu ultrasunete, iar medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi şi-au propus să trateze în jur de 300 de pacienţi până la sfârşitul acestui an.

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *