Drama antrenorului care ne-a făcut fericiți o vară! Mirel Rădoi a vrut să renunțe după ce fratele său a murit, aruncându-se de la balcon

  Top Tabu
  16/07/2019
  Comentariile sunt închise pentru Drama antrenorului care ne-a făcut fericiți o vară! Mirel Rădoi a vrut să renunțe după ce fratele său a murit, aruncându-se de la balcon

Nu a avut un colos al apărării, nici vreun virtuoz al balonului. Dar pe Mirel Rădoi l-a adus mereu în prim-plan spiritul de gladiator. L-au iubit fanii și l-au respectat dușmanii pentru că asta a știut să impună întotdeauna, respect. Cei mai ”microbiști” vă amintiți cu siguranță de episodul cu hidrantul spart, la un meci cu Gloria Bistrița, într-o perioadă frumoasă a fotbalului românesc în care Steaua și Rapid contau în Europa.

O vreme după aceea, finul lui Gigi Becali a plecat în Golf, a strâns ceva bani și s-a întors ca antrenor, însă cu nașul n-a fost combinația câștigătoare a încăpățânatului Rădoi. Așa că Mirel a ajuns să-i antreneze pe mânjii de la naționala Under 21, deja angrenați cu șanse mari la turneul final al Campionatului European.

Când însă calificarea fusese jucată, ceva cumplit s-a petrecut în viața tânărului antrenor. Fratele său Mihai a căzut de de la etajul al patrulea al unui bloc din Drobeta Turnu Severin – de fapt, s-ar fi aruncat, au spus atunci cei care au fost acolo – și a murit după câteva săptămâni, la spital, după un stop cardio-respirator.

Citește și: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

I-a fost teamă că nu-i mai poate motiva pe fotbaliști!

Despre Mihai Rădoi, ziarele au scris că bărbatul era un împătimit al jocurilor de noroc. Ar fi pierdut mult din cauza asta, susținea presa, bani, mașini, și chiar o casă, dar promisese familiei că încearcă să se detașeze și chiar o făcuse. Până când s-ar fi întâmplat o nenorocire: a recidivat și soția și-a luat copilul și a plecat. Fanatik susținea chiar că fratele antrenorului s-ar fi aruncat, într-un gest disperat, după ce ar fi pierdut la poker apartamentul cumpărat chiar de Mirel Rădoi.

Nimic nu l-a mai putut salva pe Mihai Rădoi, care a fost dus de fratele său la spital la Timișoara și operat. A murit pe 29 martie, iar pentru Mirel Rădoi, momentul e greu de retrăit și de povestit. A fost atât de devastat încât mărturisește într-un interviu pentru Fanatik că a vrut să renunțe la turneul final care avea să se încheie fabulos pentru România Under 21.

„Au fost momente imediat după drama cu fratele meu în care prima idee a fost să mă opresc, să nu mai continuu, pentru că n-aș fi fost sigur că puteam în continuare să-i motivez pe jucători și n-aș fi vrut să apar în fața lor cu acea durere. Mă gândeam că nu o pot masca. Aș fi vrut doar o perioadă în care să stau liniștit, departe de tot. M-am gândit să nu merg nici la Euro! A fost foarte dificil, teribil chiar, dar momentele alea am încercat să le depășesc tot cu ajutorul lor.”, spune Rădoi.

Spiritul lui de luptător nu i-a dat însă pace și a reușit să se remonteze. ”Am revăzut meciurile pe care le-am avut în preliminarii și pur și simplu mă uitam la fețele jucătorilor. Câtă fericire emanau și m-am gândit că poate au în continuare nevoie de ajutorul meu și aș fi egoist să mă gândesc doar la mine”, mărturisește antrenorul cu care naționala de tineret a jucat semifinală de turneu final la ”europene”.

Comentarii:

Sursa


About