La Timişoara a fost inaugurat Centrul de Mari Arşi – ’Este o zi istorică’

  Top Tabu
  1 week ago
  0
  20

Centrul de Mari Arşi al Spitalului Judeţean din Timişoara a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Din cele cinci boxe, trei vor funcţiona imediat, iar două vor fi date în folosinţă peste două-trei săptămâni, după ce vor fi recepţionate de Consiliul Judeţean Timiş.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că este o zi istorică, în care este inaugurat cel mai mare centru de mari arşi din ţară.

“De când am intrat, zâmbesc, pentru că în sfârşit avem un centru pentru mari arşi care poate să trateze acest pacient în condiţii absolut optime, pentru patologia aceasta. Am văzut centre din străinătate şi sunt atât de mândră că acest centru este identic şi poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că acest centru, de mâine, va putea să primească pacienţi, că are medici şi personal, mediu pregătit pentru a trata acest tip de pacient, că Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale şi spitalul au realizat această minune. Este o zi istorică, practic sunt primele paturi care corespund cu adevărat tuturor standardelor. Am vrut ca atunci când dăm drumul, de mâine să poată intra pacientul”, a declarat Pintea.

Ministrul a spus că pentru acest centru au fost aprobate încă două linii de gardă şi în total sunt cinci boxe.

“Pentru spitalul din Timişoara s-a aprobat funcţionarea a încă două linii de gardă pe acest centru şi încă două posturi de medici specialitatea chirurgie plastică, tot pentru acest centru. Sunt 5 boxe, trei vor fi funcţionale imediat şi două imediat după ce Consiliul Judeţean va semna recepţia, deci nu am putut spune că sunt funcţionale, decât în momentul în care vor putea intra pacienţii. Dar dacă va fi nevoie şi vom avea pacienţi care vor necesita îngrijiri imediate, eu sunt convinsă că nu ne vom împiedica de o foaie de hârtie. Cât de curând va fi semnată recepţia, pentru că sunt lucrări făcute de către Consiliul Judeţean, de asta spuneam, Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii au realizat minuni”, a declarat Pintea.

Aparatura medicală este achiziţionată de Ministerul Sănătăţii, prin Banca Mondială.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a declarat că în cel mult trei săptămâni vor fi recepţionate şi cele două boxe încă nedeschise.

“Aşa cum a spus şi doamna ministru, au fost anumite lucrări în ideea de a asigura actul medical şi fluxul medical la cel mai înalt nivel, eu cred că în două, maxim trei săptămâni cele două boxe vor fi puse la dispoziţie Spitalului Judeţean pentru a desfăşura actul medical”, a spus Dobra.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, a subliniat că şi cele două boxe sunt finalizate.

“Boxele sunt gata, ele sunt finalizate ca şi celelalte care, de mâine-poimâine, vor intra în funcţie, doar că aceste lucrări suplimentare au fost obligatoriu a fi executate pentru că este vorba despre un generator care asigură curentul în caz de probleme, în acest corp de clădire, şi de asemenea, o altă achiziţie a Ministerului Sănătăţii cu fonduri prin Banca Moldială, unitatea de sterilizare. Acestea nu au putut fi executate în acelaşi timp cu celelalte, motiv pentru care s-au făcut aceste lucrări suplimentare”, a spus Craina.

El a precizat că lucrările suplimentare sunt finanţate sută la sută de către Consiliul Judeţean.

“Nu se pune problema inexistenţei banilor, niciodată nu îşi permite unitatea statului român, o instituţie să facă achiziţie fără să aibă bani la dispoziţie. Din acest punct de vedere am vrut să fim sută la sută capabili să asigurăm absolut tot din punct de vedere medical şi din punct de vedere tehnic pentru pacienţii care vor fi internaţi în acest centru. Acesta este motivul pentru care vom porni cu 3 boxe. Am considerat obligatoriu să le pornim pentru că fiind finalizate, personal existent, aparatura sosită de la Ministerul Sănătăţii era incorect şi inuman să nu pornim cu ele, chiar dacă pentru celelalte două, probabil va mai dura o perioadă de timp”, a spus Craina.

Un număr de 50 de persoane sunt angajate pentru Centrul de Mari Arşi de la Timişoara şi au mai fost solicitate încă două posturi de medici specialişti în chirurgie plastică, posturi care au fost aprobate de Ministerul Sănătăţii.

“Peste 50 de persoane sunt angajate în prezent, aşa cum a spus şi doamna ministru au mai fost cerute două posturi pentru colegi de la chirurgie plastică, care au fost aprobate de către ministrul Sănătăţii şi ele vor fi scoase la concurs în perioada imediat următoare, probabil azi-mâine va demara procedura şi de asemenea, obligativitatea celor două linii de gardă pe terapie intensivă şi chirurgie plastică, repet condiţii europene. Gândiţi-vă că pentru cinci pacienţi avem medici de gardă, specialişti în cele două specialităţi, adică ATI şi chirurgie plastică care deservesc doar aceşti pacienţi. Este un efort uriaş, dar aşa scrie în normele europene, aşa face şi Spitalul Judeţean. Cred că la ora actuală, ca români, putem fi mândri de ce s-a întâmplat la Timişoara”, a declarat Craina.

Clinica din Mari Arşi din Timişoara are cinci rezerve şi este cea mai mare din ţară, în condiţiile în care la Spitalul de Arşi din Bucureşti există doar patru boxe destinate marilor arşi.

Investiţia totală pentru construirea şi dotarea clinicii se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, bani de la Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Sănătăţii, prin Banca Mondială.

Un al doilea Centru de Mari Arşi va fi inaugurat, în curând, la Iaşi. Ministrul Sorina Pintea a declarat că la începutul săptămânii viitoare va fi deschis.

“Centrul din Iaşi nu are o problemă, aşteaptă o avizare de structură de la Ministerul Sănătăţii, adică certificarea faptului că este unitate de arşi, dar şi acolo, acea hârtie este cumva trimisă, dar am vrut să fim acolo cu toţii. Luni sau marţi va fi inaugurat. Trebuia să merg mâine, dar  mâine am treabă la Bucureşti”, a declarat Sorina Pintea, la Timişoara.

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *