Medicul Horaţiu Moldovan, de la Spitalul Clinic Sanador, mărturii despre operaţiile pe inimă: ‘Când sunt complicații, da, poate dura și 18 ore’

  Top Tabu
  11/04/2019
  Comentariile sunt închise pentru Medicul Horaţiu Moldovan, de la Spitalul Clinic Sanador, mărturii despre operaţiile pe inimă: ‘Când sunt complicații, da, poate dura și 18 ore’

Conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan, unul dintre cei mai valoroşi specialişti români în chirurgia cardiacă, relatează, într-un interviu pentru QMagazine de ce a ales să opereze la Spitalul Clinic Sanador şi cum decurge o operaţie pe inimă. Reputatul medic vorbeşte de trăirile din timpul unei operaţii şi complicaţiile care pot prelungi intervenţia chirurgicală şi 18 ore.

„Operațiile pentru rezolvarea „disecției acute de aortă” sunt, în general, prelungite. Asta deoarece este necesară coborârea temperaturii pacientului la 18 grade și mai cu seamă reîncălzirea lui. În mod normal o astfel de operație durează 6-8 ore, însă atunci când sunt complicații, da, poate dura și 18 ore, cum am avut un caz, însă acest timp nu este o performanță, ci arată că au fost probleme și o situație dificilă.

Pe parcursul unor asemenea intervenții există timpi de „așteptare” care permit pauze necesare și membrii unei echipe se pot schimba.

Înlocuirea rădăcinei aortice este o operație de rutină.

În cursul intervențiilor chirugicale cardiovasculare pot fi situații limită care să pună în discuție prognosticul vital imediat, dar ele pot fi gestionate.

Astăzi pierderea unui pacient în cursul unei operații este excepțională. Acest deznodământ nefericit survine, din păcate, în perioada postoperatorie și, de cele mai mult ori, ține de patologia avansată a acestor pacienți. Din fericire, aceste situații sunt rare, dar ne confruntăm uneori cu ele.

Îmi amintesc, practic, toți pacienții mei. În special cei la care a fost mai dificil. Dacă pot confunda uneori, după ani și mii de cazuri, numele lor, rămâne întotdeauna povestea.

Pe parcursul unei intervenții lungi poți simți oboseala, mai ales noaptea, dar asta este… Sentimentul de teamă există deseori, în special în fața cazurilor limită și a situațiilor neprevăzute. El trebuie controlat. Frica de eșec este firească, ea însă mobilizează toate energiile chirurgului, chiar și pe cele pe care nu era conștient că le are”, afirmă Horaţiu Moldovan.

Sursa


About