Mihai Trăistariu a redevenit vegetarian şi se dezlănţuie pe Facebook. Ce trebuie să ştiţi despre vegetarieni

  Top Tabu
  20/03/2019
  Comentariile sunt închise pentru Mihai Trăistariu a redevenit vegetarian şi se dezlănţuie pe Facebook. Ce trebuie să ştiţi despre vegetarieni

Nu este prima dată când Mihai Trăistariu se hotărăşte să nu mai pună gura pe carne. De data aceasta însă artistul zice că o să rămână definitiv vegetarian. A luat această hotărâre chiar când s-a intrat în Postul Paştelui şi a avut grijă să îşi anunţe şi prietenii virtuali.

Mihai Trăistariu a explicat și de ce: „Motivul meu e simplu și are strictă legătură cu ființele vii și cu dreptul lor la viață. Atât. Vorba Irinei Loghin: ”Da’ ce ?! … eu mănânc cadavre ?”.Tot ce am de făcut acum e să-mi calculez cu precizie necesarul de vitamine și minerale și să suplinesc acel B12 care nu prea iese la socoteală, ca să nu am carențe. Simplu ca bună ziua”, – a scris Mihai Trăistariu pe pagina sa de Facebook.

 

Citește și: De ce românii sunt cei mai mari consumatori de zahăr din Europa. Care sunt consecințele

 

Vegetarieni versus carnivori

Este o întreagă dezbatere și o eternă polemică. Ce este mai bine pentru noi? Să ne hrănim cu fructe şi legume sau cu fripturi suculente? Ce este cert e că omul este programat genetic să fie omnivor, spun medicii din toată lumea.

Nu este obligatoriu să consumăm, de exemplu, numai proteine de origine animală, vin cu argumente specialiștii, care spun însă că ele nu ar trebui sa lipsească din alimentația noastră zilnică, in special în cazul copiilor aflați în perioada de creștere.

Și chiar dacă există un curent în ultima vreme care susține că există o legătură între cazurile frecvente de cancer și alimentația bogată în carne și produse animale, cercetătorii sunt totuși rezervați.

 

Reversul medaliei

De luat în seamă este cazul unei tinere din Japonia care timp de 4 ani a adoptat o dietă exclusiv vegetariană. O vreme regimul exclusiv părea că este cea mai bună pentru că fata a scăpat de coșuri și de acnee și era plină de energie.

Au apărut apoi probleme digestive. În plus, spune ea,  cu timpul, pielea a redevenit iritată, iar părul și unghiile au devenit mult mai fragile.

Medicii vin și completează cu o listă întreagă și extrem de îngrijorătoare de afecțiuni care sunt cauzate de lipsa proteinei animale. Pierderea în greutate și lipsa masei musculare, contracții ale țesutului muscular și edem, anemie, hiperpigmentarea pielii, ritm cardiac și metabolism scăzut, afecțiuni hepatice, toate apar pe fondul unui deficit de proteină.

Datorită aminocazizilor din proteine, organismul își realizează funcțiile corespunzator. Atunci când corpul nu primește o cantitate suficientă din alimentație, iar rezerva din organism este epuizată, consecințele, mai ales în cazul copiilor, sunt grave.

 

Citește și: Aditivii alimentari. Categorii. Ce reprezintă fiecare și cât de periculos e

 

 

Vegetarienii sunt mai fericiți

Legenda spune așa. Că vegetarienii sunt totuși mai fericiți decat cei care consumă carne. Iar totul este explicat prin faptul că ”nivelul de fericire” crește datorită acizilor grași vegetali Omega-3!

Mai multe nuci sau deserturi raw vegan cu nuci, semințele de in și dovleac sunt campioane în acest sens, susțin nutriționiștii, care militează pentru introducerea acestora în alimentația tuturor.

Prin restricționarea consumului de carne și pește se îmbunătățește starea de spirit, cel puțin pe termen scurt, a individului. Așadar, spun unele studii, alimentația vegetariană favorizează starea de bine și combat depresia și anxietatea.

 

 

Comentarii:

Sursa


About