Ministerul Sănătății organizează o sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist ATI

  Top Tabu
  20/08/2019
  Comentariile sunt închise pentru Ministerul Sănătății organizează o sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist ATI

Ministerul Sănătății organizează, în perioada 14 septembrie – 25 octombrie, o sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist Anestezie și terapie intensivă simultan cu examenul EDA, pentru medicii care încheie pregătirea de specialitate până la 31 decembrie 2019, conform Mediafax.

Examenul este organizat pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea Anestezie şi terapie intensivă (ATI), sesiunea 14 septembrie 2019, simultan cu examenul EDA (Examenul pentru Diploma Europeană în Anestezie).

Potrivit anunțului Ministerului Sănătății și publicat pe site-ul DSP București, la examen se pot prezenta medicii rezidenți (inclusiv cadrele didactice și de cercetare științifică medicală, confirmate în rezidențiat), medicii specialiști sau primari care au efectuat pregătire pentru obținerea celei de-a doua specializări.

Examenul constă în următoarele: proba scrisă, probele clinice și proba practică. Prima probă de examen, proba scrisă, se va desfășura sâmbătă 14 septembrie 2019, în centrul universitar București.

Înscrierile la examen se pot face până în data de 3 septembrie.

Detaliile privind tematica examenului este postată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la rubrica Informare/Cursuri, concursuri, examene/Tematici.

„Nota minimă pentru confirmarea ca medic specialist în specialitatea Anestezie și terapie intensivă este 7,00. Nota minimă pentru obţinerea şi a Diplomei Europene în Anestezie şi Terapie Intensivă este punctajul minim european pentru proba scrisă, stabilit de către Societatea Europeană de Anestezie”, mai arată sursa citată.

Sursa


About