Sumă COLOSALĂ – Companiile farmaceutice din SUA vor să PLĂTEASCĂ pentru a pune batista pe țambal în ancheta privind criza opioidelor

  Top Tabu
  4 weeks ago
  0
  22

Cinci producători şi distribuitori de medicamente oferă 22 de miliarde de dolari în numerar, precum şi medicamente şi servicii evaluate la 28 de miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiilor în care industria farmaceutică este acuzată că a provocat criza opioidelor în Statele Unite, au declarat miercuri două surse apropiate situaţiei, transmite Reuters citat de News.r.o.

Citește și: Andrei Caramitru DĂ USR de GOL: adevăratul motiv pentru care USR NU votează guvernul PNL

Industria medicamentelor se confruntă cu aproximativ 2.600 de procese din partea statelor şi guvernelor locale, a spitalelor şi a altor entităţi care vor să tragă la răspundere producătorii de medicamente şi distribuitorii pentru cazurile de abuz de opioide. Autorităţile locale vor să obţină fonduri pentru a acoperi costurile serviciilor din comunităţile lor.

Distribuitorii McKesson, AmerisourceBergen şi Cardinal Health s-au oferit să plătească 18 miliarde de dolari în numerar, pe parcursul a 18 ani, în timp ce producătorul de medicamente Johnson & Johnson va plătit 4 miliarde de dolari, tot în numerar, au declarat două persoane apropiate situaţiei.

În cadrul acordului, Teva Pharmaceutical Industries s-a oferit să ofere medicamente în valoare de 15 miliarde de dolari şi să asigure servicii de distribuiţie de ordinul miliardelor de dolari, a spus una dintre surse.

Ambele surse au afirmat că acordul propus de Teva se va desfăşura pe parcursul a 10 ani şi are o valoare de aproximativ 28 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, nu este clar cum s-a ajuns la această valoare, iar una dintre surse a spus că unele state întreabă dacă Teva ar trebui să contribuie şi în numerar.

Negocierile sunt conduse de procurorii generali din Texas, Tennessee, Carolina de Nord şi Pennsylvania, a spus o persoană.

Teva şi cei trei distribuitori au calitatea de inculpaţi într-un proces de referinţă care urmează să înceapă luni, la un tribunal din Cleveland, Ohio.

Distribuitorii, acuzaţi că nu au oprit şi nu au raportat comenzile suspecte de medicamente, vor să se ajungă la un acord înaine de începerea procesului, luni, a spus o sursă.

Ce-a de-a doua sursă a adăugat că un subiect dificil este cel al compensaţiilor destinate avocaţilor, care de obicei primesc un procent din sumele prevăzute în acord şi care îi reprezintă pemulţi dintre reclamanţi.

Sursele au avertizat că nu există nicio garanţie că se va ajunge la un acord. Una dintre surse a explicat că avocaţii a mii de oraşe şi ţinuturi, care au procese în aşteptare în instanţe federale, ar putea să nu fi acceptat încă să susţină propunerea negociată de state.

Într-un comunicat publicat miercuri seara, principalii avocaţi ai oraşelor şi ţinuturilor care au procese federale, Joe Rice, Paul Farrell şi Paul Hanly, au afirmat că informaţiile din presă potrivit cărora susţin în principiu propunerea de acord este incorectă.

”Aşteptăm forma finală a acordului, astfel încât să putem să lucrăm împreună cu cele 2.600 de comunităţi pe care le reprezentăm pentru a stabili cea mai bună cale de urmat”, au afirmat aceştia.

Dependenţa de medicamente opioide a provocat moartea a circa 400.000 de oameni în Statele Unite, în perioada 1999-2017, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor şi Prevenţie al Statelor Unite.

Companiile nu au răspuns miercuri solicitărilor de informaţii din partea Reuters, iar J&J a anunţat marţi că este deschisă încheierii unui acord.

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *