Alerta: Romania poate ramane din nou fara imunoglobulina! / STUDIU

  Top Tabu
  30/05/2019
  Comentariile sunt închise pentru Alerta: Romania poate ramane din nou fara imunoglobulina! / STUDIU

22 % dintre romani ar fi dispusi sa doneze plasma si peste 80% sunt de parere ca statul roman ar trebui sa asigure necesarul de plasmă umană din resurse de pe piața internă. Sunt cifrele ultimului sondaj CURS despre donarea de sange si plasma. Datele sunt cu atat mai importante cu cat pacientii dependenti de imunoglobulina vorbesc despre o noua criza iminenta a medicamentului care ii tin in viata. Ei au tras astazi un semnal de alarma privind o noua criza care ar putea lua vieti.

Vezi aici STUDIUL CURS (.pdf)

“In ultimii ani, pacientii nostri au suferit sau chiar au murit din cauza lipsei de imunoglobulina, un medicament derivat din plasma umana. Traim sub amenintarea ca de la 1 ianuarie 2020, aceste medicamente vor lipsi iarasi, in cazul in care taxa clawback va fi din nou aplicată, aceasta fiind suspendata doar pentru doi ani (adica pina la 31 decembrie 2019)” – spune Otilia Stanga, vicepresedinte Asociatia Romana a Pacientilor cu Imunodeficiente Primare (ARPID), mama unei fetite dependente de aceste medicamente.

Statul roman nu a reusit, in ultimii 30 de ani, sa organizeze sistemul national de transfuzii, astfel incat sa reuseasca sa colecteze plasma umana pentru productia de medicamente.

In Uniunea Europeana se colecteaza in medie 22 litri de plasma la fiecare 1000 de locuitori. Cel mai mult se colecteaza in tari ca Austria (56 litri/1000 locuitori), Cehia (36 litri/1000 locuitori) si Germania (31 litri/1000 locuitori), adica acele tari in care colectarea si procesarea de plasma umana este facuta de catre companii private. In alte tari, statul a dezvoltat parteneriate public-privat in care companiile private colecteaza si proceseaza plasma pentru stat. Doar in Romania nu se colecteaza deloc plasma umana pentru productia de medicamente.

Sursa


About