DE CE fotbalul feminin atrage din ce în ce mai mulți telespectatori

  Top Tabu
  19/11/2018
  Comentariile sunt închise pentru DE CE fotbalul feminin atrage din ce în ce mai mulți telespectatori

Nu ar fi de mirare dacă te numeri printre cei care consideră competițiile de fotbal feminin destul de puțin populare. Totuși, după cum aflăm dintr-un articol publicat în vara anului trecut pe site-ul theguardian.com, partida dintre selecționatele Angliei și Olandei, programată în cadrul semifinalelor Campionatului European, a fost urmărită în direct la Channel 4 de peste 4 milioane de telespectatori, stabilind astfel un record (în Anglia) la care puțini s-ar fi gândit în urmă cu câțiva ani.

CITEȘTE ȘI: Ce CULORI să porți, în funcție de ce vrei să transmiți / MODĂ TOAMNĂ 

Pentru reprezentanții Channel 4, audiența înregistrată nu a fost chiar o surpriză, deoarece, cu doar o săptămâna înainte, victoria naționalei feminine a Angliei în fața Franței fusese urmărită de un număr foarte mare de telespectatori, peste 3 milioane, cu mult peste cei 2.4 milioane care au urmărit ,,Leoaicele’’ urcând pe poziția a 3-a la Cupa Mondială din Canada in 2015.

Evident, numărul fanilor fotbalului feminin britanic nu se poate compara cu cel al fotbalului masculin, însă potențial există. Dacă în acest moment poți să vezi live Premier League pe site-urile unor agenții de pariuri sau la Telekom, probabil că, nu peste mult timp, va veni și rândul partidelor feminine să fie transmise în direct la televiziunile din România și nu numai.

Dacă ne uităm mai departe, către alte națiuni cu un istoric mai bogat în ceea ce privește fotbalul feminin, găsim cifre și mai impresionante.

CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

De exemplu, în Germania, numărul celor care au urmărit partida disputată de naționala feminină în compania Rusiei, în grupele Cupei Mondiale, s-a ridicat la 7 milioane (un sfert dintre cei aflați în fața televizoarelor în acea seară). Recordul absolut a fost însă înregistrat în Statele Unite ale Americii, cu ocazia finalei aceleiași Cupe Mondiale din 2015. Nu mai puțin de 25 de milioane de americani au fost prezenți în fața micilor ecrane la victoria obținută de reprezentantele sexului frumos în fața Japoniei, scor 5-2, pe frumoasa arenă BC Place din Vancouver.

Așadar, cifrele indică faptul că, în ciuda celor care strâmbă din nas când vine vorba de fotbalul feminin, acest sport se află în expansiune, stârnind deja interesul unor mari companii ce au încheiate contracte de publicitate cu echipe masculine. Una peste alta, în SUA, fotbalul feminin nu reprezintă în nici un caz o ,,sinucidere financiară’’ a investitorilor, varianta feminină depășind încasările din fotbalul masculin.

Fotbalul feminin britanic se poate mândri cu o istorie destul de lungă (prima partidă de fotbal feminin s-a disputat în anul 1881), deși a fost interzis cu desăvârșire pe o perioadă de 50 de ani, efectele acestei prohibiții fiind destul de dăunătoare. Totuși, iată că jocul a reușit să supraviețuiască, revenind în forță în ultimii ani.

CITEȘTE ȘI:PRODUSUL pe care angajații McDonald’s te ROAGĂ să NU îl comanzi niciodată

Potrivit unui raport publicat de UEFA în urmă cu mai puțin de un an, în România există aproximativ 50.000 de jucătoare de fotbal legitimate, iar numărul total al europencelor pasionate de acest joc a crescut de la 1.27 de milioane în 2016 la 1.365 de milioane în 2017. Campioane la numărul de fotbaliste legitimate, cu peste 100.000 fiecare, sunt Anglia, Franța, Olanda, Germania, Suedia și Norvegia.

Comentarii:

Sursa


About