Focar de pestă porcină africană la o fermă din apropiere de Ruse

  Top Tabu
  20/07/2019
  Comentariile sunt închise pentru Focar de pestă porcină africană la o fermă din apropiere de Ruse

Autorităţile bulgare au raportat sâmbătă descoperirea unui focar de pestă porcină africană la o fermă de porci în apropiere de oraşul Ruse, în nord-estul Bulgariei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Toţi porcii de la această fermă, aproximativ 17.000 de capete, vor fi eutanasiaţi” a declarat un purtător de cuvânt de la Autoritatea sanitar veterinară din Bulgaria. Purtătoarea de cuvânt a adăugat că toţi porcii crescuţi în gospodăriile amplasate în zona de carantină de 3 kilometri instituită în jurul satului Nikolovo ar putea fi de asemenea eutanasiaţi.

Citește și: Avertizare cod portocaliu de furtună și vijelii în mai multe localități din județul Vrancea

În ultima perioadă Bulgaria şi-a extins măsurile destinate împiedicării răspândirii virusului pestei porcine africane după ce în luna iulie au fost descoperite peste 30 de cazuri de pestă în mai multe regiuni, inclusiv în provinciile de la graniţa cu România. 

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.

Sursa


About