Numărul cazurilor de infecție cu virusul West Nile a ajuns la 19

  Top Tabu
  29/08/2019
  Comentariile sunt închise pentru Numărul cazurilor de infecție cu virusul West Nile a ajuns la 19

Numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile a ajuns la 19 în acest moment, conform unei informări publicate pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), potrivit Mediafax.

Numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile a ajuns la 19, în perioada 03.06.2019-28.08.2019, conform unei informări publicate pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. S-au înregistrat și două decese, unul în Călărași și unul în Buzău.

Citește și: Ceaiul minune – Topește rapid stratul de grăsime

„În funcție de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost înregistrate în județele: Călărași (4 cazuri), Galați (3 cazuri), Tulcea (2 cazuri), Buzău (1 caz), Dolj (1 caz), Iași (1 caz), Mureș (1 caz), Teleorman (1 caz) și în Municipiul București (5 cazuri). Unul dintre cazuri a avut expunerea atât în județul Galați cât și în județul Tulcea”, se arată în informare.

Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/ în jurul locuinţei, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.

Sursa


About